Nemţii şi Bucovina. Cum a fost distrusă comunitatea care a construit, în spirit teuton, o oază de civilizaţie în România
0Odată cu anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, teritoriul din nordul României a fost populat de etnici germani din Banat şi din Germania. Drama comunităţii avea să se consume în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când aproape 100.000 de germani au fost repatriaţi în ţara natală, iar alţi 70.000 au fost deportaţi în URSS.
Aduşi în Bucovina începând cu 1775, germanii s-au dovedit gospodari iscusiţi, stilul construcţiilor impus de către aceştia influenţând decisiv arhitectural zona până în zilele noastre.
Germanii bucovineni au fondat, în judeţul Suceava, localităţi precum Gura Putnei, Poiana Micului sau Voievodeasa. S-au stabilit în comunităţi importante în localitatăţile mari ale regiunii, precum Suceava, Cernăuţi, Rădăuţi sau Vatra Dornei. Conform unui recensământ din 1930, reprezentau la acea dată populaţia majoritară din Gura Humorului.
S-au implicat puternic în administraţia imperială, armată, comerţ sau în învăţământ.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Bucovina nu fusese încă ridicată vreo localitate la grad de oraş. Existau doar mai multe târguri: Suceava, Cernăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Siret. La începutul veacului al XIX-lea, austro-ungarii au adus în Bucovina germani din Banat sau direct din Germania.
La început, aceştia au fost implicaţi în agricultură, după care s-au ocupat cu comerţul, însă mare parte dintre germani au lucrat în Bucovina în domenii precum exploatarea şi prelucrarea lemnului şi construcţii. Până în anul 1918, cât timp Bucovina a fost sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, între români, germani şi celelalte minorităţi nu au existat niciun fel de probleme de convieţuire.
În perioada interbelică, conform istoricului Daniel Hrenciuc, şcolile şi liceele germane din Bucovina au început să fie desfiinţate, bacalaureatul era obligatoriu în limba română, cel în limba maternă fiind desfiinţat. Nici profesorii nu au scăpat de deciziile absurde a autorităţilor de la Bucureşti, care au decis ca, în doar doi ani de zile, cei care nu au capacitatea de a preda în limba română să îşi piardă postul. Astfel, 50 de profesori de la Universitatea din Cernăuţi au fost nevoiţi să plece la alte centre universitare din spaţiul german.
După anul 1933, când popularitatea nazismului era într-o creştere continuă în Germania, partidele germane din România s-au unit şi au început să lupte pentru drepturile comunităţii germane.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a distrus şi mai mult relaţiile din români şi germani. În anul 1940, la iniţiativa Berlinului, a început repatrierea germanilor din Bucovina către Germania. Istoricul Daniel Hrenciuc arată că, până pe 17 septembrie 1940, au fost repatriaţi 44.577 de germani din Bucovina de Nord şi alţi 52.129 din Bucovina de Sud. Germanii care s-au întors acasă nu au fost mulţumiţi de ceea ce au găsit, astfel că, după terminarea războiului, o parte dintre ei au revenit în Bucovina.
Etnicii germani care au rămas în Bucovina pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial au avut o soartă crudă. După 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, toţi germanii din Bucovina au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, unde aceştia au fost folosiţi ca mână de lucru brută. Până în martie 1945, peste 70.000 de etnici germani au fost deportaţi din Bucovina în Uniunea Sovietică.
Urme ale comunităţii germane în Bucovina mai există. Comunităţi mici, de câteva zeci sau sute de persoane, trăiesc şi astăzi în oraşele mari, dar şi în multe localităţi din zona rurală.