Moartea lui Ştefan cel Mare, văzută prin ochii cronicarilor români şi străini: „Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”
0Moartea lui Ştefan cel Mare a fost o adevărată lovitură pentru Moldova, deoarece voievodul moldovean reuşise să încheie pace cu toţi vecinii săi. Despre sfârşitul lui Ştefan s-a vorbit în întreaga Europă, domnitorul moldovean fiind văzut drept un erou al secolului al XV-lea.
Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a fost cel mai longeviv domnitor din istoria Moldovei. În perioada în care tronul ţării a fost ocupat de marele voievod, Moldova a cunoscut o dezvoltare importantă, politica internă şi externă adoptată de Ştefan aducând locuitorilor un trai liniştit.
În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, armata Moldovei a reuşit să obţină victorii importante împotriva imperiilor învecinate, reuşind să-i învingă în mai multe rânduri pe unguri, poloni sau turci.
La moartea lui Ştefan, din 1504, Moldova avea încheiate tratate de pace cu toţi vecinii săi, domnitorul moldovean cerându-i fiului său, Bogdan al III-lea, care urma să urce pe tronul ţării după moartea sa, să continue aceeaşi politică.
Decesul marelui voievod a survenit cel mai probabil din cauza unei răni pe care a căpătat-o în anul 1462, în timpul asediului asupra Cetăţii Chilia. Atunci, Ştefan cel Mare a încasat un glonţ în picior, suferind o rană din cauza căreia a fost văzut şchiopătând deseori. Acea leziune nu i s-a închis niciodată, ducând în cele din urmă la moarte.
Sfârşitul lui Ştefan cel Mare a fost o lovitură puternică pentru Moldova, moartea lui producând mare durere în întreaga ţară, domnitorul fiind foarte iubit de către moldoveni. Voievodul a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, pe ultimul drum fiind însoţit de boierii şi ostaşii săi.
„În ziua de 2 iulie 1504 Ştefan – vodă cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregei ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale. Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrâni ca şi stăpânul adormit, ceilalţi în toată puterea vârstei sau în avântul încrezător al tinereţelor, înconjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe. Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zâmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre Mănăstirea Putnei”, a precizat marele istoric Nicolae Iorga.
„Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni”
Moarea lui Ştefan cel Mare a adus tristeţe, cât şi panică printre locuitorii Moldovei. Oamenii îl pierdeau pe conducătorul ce a avut grijă de ţara lor aproape jumătate de veac şi care a reuşit, cel puţin în ultima parte a domniei, să aducă pacea în ţară.
„Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara”, a consemnat cronicarul Grigore Ureche.
„Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”
Decesul lui Ştefan cel Mare nu a rămas fără ecouri în Europa. Cronicarii, mai ales cei din estul Europei, au vorbit despre moartea domnitorului moldovean, pe care l-au considerat drept unul dintre cele mai importate personaje ale epocii.
„În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1 după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă – înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, a completat cronicarul polonez Jan Dlugosz.
În cronica rusească se arăta: „A murit Ştefan, voievodul Moldovei, oştean viteaz ca un al doilea Alexandru; de multe ori a bătut pe împăratul turcesc cu marile lui oştiri, de asemenea şi pe tătari şi pe Matei, regele Ungariei, şi pe regele Poloniei, Albert”.
Alte ştiri pe această temă: