Mașină oprită în trafic de polițiști, dar la volan nu se afla nimeni. Misterul a fost dezvăluit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâmplarea a avut loc în județul Suceava, în comuna Ciprian Porumbescu, acolo unde agenții de la Serviciul de Poliție Rurală au oprit un autoturism Audi.

Polițiștii au avut parte de o experiență inedită

Situație inedită pentru polițiștii suceveni, în timpul unei acțiuni pe linie rutieră. Ei au oprit în trafic un autoturism Audi, în comuna Ciprian Porumbescu, dar în momentul în care s-au dus să legitimeze șoferul pe scaunul acestuia nu se afla nimeni.

Totuși, în dreapta sa se afla un tânăr de 23 de ani, iar pe bancheta din spate un adolescent de 16 ani.

În urma cercetărilor, oamenii legii au descoperit că la volan era adolescentul de 16 ani, care în momentul în care a fost oprit de poliție și-a dat seama că se află în culpă și a sărit pe bancheta din spate.

Polițiștii au mai aflat că el a luat cheia de la mașina părinților și s-a dus să-l ia de la bar pe prietenul său de 23 de ani, care consumase în exces băuturi alcoolice.

Acum, adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt între rude în scop de folosință.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului