Adolescent prins la volanul unei maşini furate, în timp ce conducea cu 135 km/h în Buzău
0Un adolescent a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu 135 km/h pe străzile din municipiul Buzău. Băiatul în vârstă de 16 ani furase mașina din curtea unei societăți comerciale, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Potrivit sursei citate, băiatul s-ar fi urcat la volan fără încuviinţarea proprietarului autovehiculului. „În acest caz este vorba de un minor în vârstă de 16 ani, din Buzău, care a fost depistat pe Şoseaua Vadu Paşii în timp ce conducea un autoturism aparţinând unei societăţi comerciale, depăşind viteza legală”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.
Conform polițiștilor de la Serviciul Rutier din IPJ, tânărul care a comis o succesiune de acte infracţionale pentru a conduce deţine şi recordul de viteză al zilei de luni. „Mașina condusă de adolescent a fost înregistrată de aparatul radar cu 135 km/h în timp ce rula pe Şoseaua Vadu Paşii, în municipiul Buzău”, se mai arată în comunicatul IPJ Buzău.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere fără a deţine permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din IPJ Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni, pentru sancționarea abaterilor privind neportul centurii de siguranţă şi a folosirii telefonului mobil în timpul mersului. Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 49 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar șapte dintre ei au predat permisele pentru 90, respectiv 120 de zile.
Coliziune între un autocar și o autospecială de pompieri
Mai multe evenimente rutiere au avut loc pe drumurile din județul Buzău în ultimele 24 de ore. Marți dimineață, o elevă din localitatea Vadu Pașii a fost rănită într-un accident.
Autoturismul condus pe direcția Buzău-Săgeata de către un șofer buzoian în vârstă de 51 de ani a surprins și accidentat o minoră în vârstă de zece ani, din localitate. În urma accidentului, copila a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
Un număr de 40 de pasageri ai unui autocar din Republica Moldova au trăit clipe de panică, marți după-amiază, 20 septembrie, la ieșire din municipiul Buzău. Vehiculul în care se aflau a lovit o autospecială de pompieri care venea de la o intervenție și vira într-o intersecție.
Vehiculul de mare tonaj încărcat cu apă a fost lovit de autocarul plin cu turiști din Republica Moldova care mergeau către Capitală. Martorii au declarat că s-au speriat în urma impactului dintre cele două mașini, însă din fericire nimeni nu a fost rănit.
Autocarul a fost tras pe dreapta, pentru a se verifica dacă mai poate transporta în siguranță grupul format din cei aproximativ 40 de basarabeni. Poliția a deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.