Lucrările de modernizare a centrului municipiului Suceava, finalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul modernizat al municipiului Suceava Foto: Sandrinio Neagu

Şantierul din centrul municipiului Suceava a luat sfârşit. După doi ani de lucrări, modernizarea zonei centrale a fost finalizată, iar inaugurarea oficială va avea loc peste câteva zile.

După doi ani de la demararea lucrărilor care au vizat construcţia a două parcări subterane şi modernizarea centrului municipiului Suceava, muncitorii au ajuns la final. Inaugurarea oficială a lucrărilor care au costat 15,5 milioane de euro va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, ocazie cu care vor fi aprinse şi luminile din bradul de Crăciun, amplasat în noua piaţă centrală.
Cele două parcări, cu o capacitate de 162 de locuri, dar şi modernizarea zonei centrale, au costat aproximativ 14 milioane de euro, banii fiind asiguraţi prin Programul Operaţional Regional.
Alte 1,5 milioane de euro au fost asigurate de municipalitatea suceveană pentru consolidarea terenului, prin turnarea a aproape o mie de piloţi de stabilizare la o adâncime de 14 metri.
Cele două parcaje subterane au o suprafaţă de 5.352 de metri pătraţi, iar la suprafaţă s-au reabilitat 13.375 de metri pătraţi din zona pietonală şi spaţiile verzi aferente, dar şi 8.170 de metri pătraţi de străzi. Body

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne