Laura Coca, specialistul de pe locul I în campania "Doctorii cu care Suceava se mândreşte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Laura Coca

Medicul ginecolog a fost cel mai votat medic din lista de nominalizări. Aceştia împreună cu juriul şi redacţia Adevărul Suceava au hotărât că ea este doctorul cu care Suceava se mândreşte.

Braşoveancă la origini, Laura Coca a ajuns la Suceava în anul 2004 după ce a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi a făcut rezidenţiatul la Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie „Elena Doamna“ din Iaşi.

„Chiar dacă sunt din Braşov, sunt bucovineancă prin adopţie, deoarece soţul meu e sucevean“, ne-a spus zâmbind Laura Coca. Şi-a dorit de mic copil să fie medic, iar visul şi l-a îndeplinit. Salvează şi dă naştere zilnic la numeroşi prunci.

„Ginecologia e o specializare care îţi oferă foarte multe satisfacţii. Îmi amintesc şi acum de primul bebeluş pe care l-am adus pe lume. Era un băieţel. Eram foarte emoţionată. Două treimi din muncă a făcut-o moaşa din cauza emoţiilor mele“, povesteşte medicul. Dăruirea, modestia şi profesionalismul de care dă dovadă au clasat-o în topul medicilor cu care Suceava se mândreşte, chiar dacă experienţa altor medici este cu mult mai mare faţă de a sa.

„Cineva spunea că orice medic ginecolog bun învaţă de la moaşele renumite adevărata meserie. Aşa a şi fost. Şi eu am învăţat foarte multe de la moaşe“, spune medicul ginecolog. Pe lângă profesionalism, medicul trebuie să ştie foarte bine să îi transmită pacientului său ce se întâmplă cu el, acesta este un punct foarte important în portofoliul oricărui medic, crede Laura Coca.

A adus pe lume sute de bebeluşi

Nu a făcut niciodată vreun calcul să vadă la câte vieţi a dat naştere, însă cu siguranţă numărul lor se ridică la nivelul sutelor. „E foarte plăcut să îi vezi apoi pe stradă, să te întâlneşti cu mamele şi să îi recunoşti, să vorbeşti cu ei. E foarte important în viaţă să faci ceea ce îţi place, deoarece atunci toate lucrurile devin mai uşoare“, explică Laura Coca. Ea la rândul ei este mama a unui băieţel de 11 ani, pe nume Valentin.

Chiar dacă poate şi-ar dori ca fiul său să o urmeze în meserie, Laura Coca susţine că îi va oferi aceeaşi libertate de alegere precum au făcut părinţii săi cu ea. Are numai 38 de ani şi la fel ca majoritatea colegilor de breaslă i-a trecut prin gând ideea de a pleca peste hotare. „M-am gândit la asta, dar sunt sigură că plecatul în străinătate este şi alb şi negru. Depinde la cât eşti dispus să renunţi, dar şi de gradul de adaptare şi de foarte multe. Eu nu ştiu dacă aş putea“, concluzionează medicul ginecolog.

Vezi aici poveştile celorlalţi medici din top 5:

Sorin George Hâncu, al doilea medic cu care Suceava se mândreşte

Locul 3: Cristopher Alphonso, medicul portughez adoptat de Suceava pentru care medicina de urgenţă e o adevărată aventură

Medicul ORL-ist Claudia Ionesi este ocupantul locului 4 la Suceava

Ocupantul locului 5 în campania „Doctorii cu care Suceava se mândreşte“: ortopedul Răzvan Bandac

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”