Găselniţa românilor care fură lemne: au inventat o furtună. Patru silvicultori au fost trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădure defrişată prin simularea unor calamităţi naturale. FOTO Dănuţ Zuzeac

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au trimis în instanţă spre judecare dosarul tăierilor ilegale de arbori realizate prin înscenarea unor calamităţi naturale. Nouă inculpaţi au fost trimişi în judecată, printre aceştia numărându-se şi patru angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei.

Anchetatorii au stabilit că principalul beneficiar al întregii operaţiuni a fost Mihai – Mirel Bulughiană, administratorul de la SC Green Forest SRL Vatra Dornei. Activitatea sa infracţională a fost sprijinită de Silviu Nicuşor Monor, şeful Districtului I din cadrul  Ocolului Silvic Vatra Dornei, care ar fi încercat să dea o aparenţă legală tăierilor efectuate de muncitorii lui Bulughiană.

Inculpatul Mihai – Mirel Bulughiană a fost trimis în judecată pentru instigare la infracţiunea continuată de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori.

„La începutul sezonului de vegetaţie în luna martie 2016, i-a determinat pe muncitorii angajaţi ai SC Green Forest SRL Danea Mihai şi Gurău Viorel, prin solicitări verbale exprese, să scoată din rădăcini prin tragerea cu tractorul forestier (T.A.F.-ul) mai mulţi arbori, specia molid, în suprafaţa de pădure proprietatea numitei P. E., situată în Cantonul silvic 2, Rusca I , de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei”, au arătat procurorii dorneni.

Aceştia au explicat faptul că prin această metodă, s-a încercat înscenarea unor furtuni puternice, care ar fi pus la pământ mai mulţi arbori. Până la sfârşitul anului 2016, când procurorii au făcut percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Suceava, sute de copaci au fost tăiaţi ilegal prin această metodă.

Alături de Silviu Nicuşor Monor au mai fost trimişi în judecată pădurarul Ionuţ Zoiţa acuzat de abuz în serviciu, complicitate la tăiere de arbori şi fals intelectual, inginerul Silvic Constantin Ţurcanu şi lucrătorul silvic Petrică Paţa, cei doi fiind acuzaţi de neglijenţă în serviciu şi fals intelectual. Aceştia, care aveau printre atribuţii păzirea fondului forestier, au ascuns doborâturile controlate, cu scopul de a da impresia unor calamităţi naturale.

Tot în cadrul aceluiaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Mihai Danea şi Viorel Gurău, pentru comiterea infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, în timp ce Lăcrămioara Bulughiană pentru instigare la infracţiunea de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori. Cei trei sunt angajaţi ai societăţii Green Forest SRL din Vatra Dornei.

Inculpatul Ion Roşu a fost şi el trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, după ce a încercat să-i scape de răspunderea penală pe o parte dintre angajaţii Ocolului Silvic Vatra Dornei. Procurorii dorneni au trimis în judecată şi SC Green Forest SRL, care în calitate de persoană juridică va răspunde pentru infracţiunea de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori.

Alte ştiri pe această temă:

În Alba s-a găsit sursa defrişărilor ilegale de păduri: 15 persoane trimise în judecată pentru tăierea a 217 arbori

Cum au reuşit mai mulţi silvicultori din Vatra Dornei să defrişeze o pădure prin simularea unor dezastre naturale

Cel mai mare masacru de pădure din Bucovina după 1989. Şapte judecători au refuzat dosarul care implică 7.000 de arbori furaţi şi vânduţi

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €