FOTO O tonă de alcool de contrabandă confiscată de poliţiştii suceveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii suceveni fac în această dimineaţă 11 percheziţii în zona limitrofă a municipiului Suceava, într-un dosar ce vizează mai multe persoane care, în perioada 2014 – 2015, au dezvoltat un mecanism infracţional având ca scop introducerea în ţară, transportul şi comercializarea frauduloasă de ţigarete şi alcool de contrabandă.

Peste 30 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava desfăşoară în această dimineaţă o acţiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări şi alcool de provenienţă extracomunitară.

În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Suceava sunt făcute percheziţii domiciliare în 11 locaţii din zona limitrofă a municipiului Suceava. Activităţile investigative şi de cercetare penală sunt desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând a fi puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activităţile ilicite.

Sunt vizate mai multe persoane care, în perioada 2014 – 2015, au dezvoltat un mecanism infracţional având ca scop introducerea în ţară, transportul şi comercializarea frauduloasă de ţigarete şi alcool de contrabandă. Percheziţiile vizează identificarea şi conducerea pentru audiere a persoanelor suspecte şi asigurarea materialului probator în cauză.

UPDATE:

În urma percheziţiilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat bunuri în valoare de circa 100.000 de lei. De asemenea, din cercetările şi audierile făcute de anchetatori s-a stabilit că persoanele bănuie de comiterea activităţilor ilicite asociate infracţiunilor de contrabandă şi altor infracţiuni economice sunt Maricica Miron, de 42 de ani şi Marinela Smântână, de 42 de ani, ambele din comuna Fîntînele, Gabriel Nazare, de 42 de ani, din localitatea Băneşti, Toader Budalac, de 48 de ani, din localitatea Fîntînele şi Gheorghe Dobresenciuc, de 49 de ani, din localitatea Stamate.

Oamenii legii au confiscat o tonă de alcool de contrabandă, respectiv 698 litri alcool dublu rafinat ambalat în peturi de plastic de un litru şi cinci litri, 68 de litri de whisky, 229 de litri de votcă, cinci litri de lichior şi coniac.Băuturile nu au putut fi justificate prin acte de provenienţă, având banderole fiscale extracomunitare sau fiind ambalate în recipiente neomologate şi neinscripţionate. De asemenea, au fost confiscate 270 de pachete de ţigări de contrabandă, iar de la un magazin din satul Stamate, comuna Ipoteşti, a fost ridicată suma de 7.336 de lei, aceşti bani fiind găsiţi ascunşi în spatele unui sertar al unui dulap din incinta magazinului mixt. 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători