Fostul luptător de MMA „Ursul Carpatin“ se plânge de condiţiile din închisorile din Marea Britanie: „Spital de nebuni, frate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul luptător de MMA, Ghiţă Ignat. FOTO Adevărul

Ghiţă Ignat, fostul luptător de MMA, a postat pe site-ul său un articol prin care se plânge de condiţiile din închisorile din Marea Britanie. Acesta a arătat că în penitenciarul în care este el închis sunt 2.000 de deţinuţi, iar pe timp de noapte aceştia urlă, bat în uşă şi în gratii cu picioarele, pumnii sau scaunele, astfel că nimeni nu se poate odihni. El chiar compară închisoarea în care se află închis cu un spital de nebuni.

În urmă cu aproape o lună de zile, luptătorul sucevean de MMA Ghiţă Ignat – Ursul Carpatin a fost extrădat din România în Marea Britanie, unde este acuzat că a răpit şi bătut de două ori un britanic care nu înapoia o sumă de bani împrumutată de la un arab.

Într-un articol publicat pe site-ul său, deţinutul susţine că de când a ajuns în închisoarea din Marea Britanie nu s-a putut odihni deloc din cauza celorlalţi deţinuţi care fac un scandal de nedescris pe timpul nopţii.

„În a doua dimineaţă, după ce am fost adus în acest penitenciar, am îndrăznit să întreb pe un coleg englez <<ce se petrece aici?>>, pentru că pentru a doua noapte la rând nu am putut să mă odihnesc din cauza zgomotului. Unii deţinuţi au bătut cu pumnii şi picioarele în uşile de metal de la celulă aproape toată noaptea şi au zbierat ore în şir. Răspunsul colegului englez a fost unul foarte scurt dar cuprinzător: <<mental house bro… mental house>> cred că traducerea ar suna cam aşa:  <<spital de nebuni frate… spital de nebuni>>”, a arătat Ghiţă Ignat.

Luptătorul sucevean a mai explicat că în închisoarea respectivă sunt foarte mulţi arestaţi preventiv, oameni aduşi direct din libertate, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, care nu stau închişi foarte mult timp, însă, din cauză că intră în sevraj, ei fac un scandal de nedescris.

„În opinia mea, deţinuţii şi cei bolnavi mintal sunt în mod greşit doar îndepărtaţi din societate, fără ca aceeaşi societate să facă ceva pentru ca aceşti oameni să se întoarcă oameni reabilitaţi (pentru că mai devreme sau mai târziu se întorc), pregătiţi pentru a face faţă problemelor din societate, fără să recidiveze”, a mai menţionat Ghiţă Ignat.

„Ursul Carpatin” a ţinut să precizeze că în închisoarea în care este închis sunt circa 2.000 de deţinuţi. Marea lor majoritate bat în uşă şi în gratii cu picioarele, pumnii sau cu scaunele. Aceştia sunt închişi pentru fapte dintre cele mai diverse, de la cele mai puţin grave până la fapte deosebit de grave, precum cele de terorism.

Ghiţă Ignat acuzat că a răpit şi bătut un britanic ce nu a înapoiat datoria către un arab

În urmă cu o lună de zile, luptătorul sucevean de MMA, Ghiţă Ignat, poreclit „Ursul Carpatin”, a fost extrădat de către autorităţile române în Marea Britanie, fiind închis într-una dintre cele mai dure închisori din Anglia. El este acuzat că în anul 2007, în timp ce locuia la Londra, a răpit şi bătut de două ori un englez ce îi datora o sumă mare de bani unui arab.

Lupătorul sucevean Ghiţă Ignat a petrecut mai bine de doi ani jumătate în Penitenciarul Botoşani, unde a executat o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru fraude cu carduri bancare. În urmă cu o lună de zile, în momentul în care se pregătea să părăsească Penitenciarul Botoşani,Ignat a fost luat pe sus de poliţişti şi dus în Arestul IPJ Suceava, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile din Marea Britanie.

La data de 3 decembrie 2012, autorităţile britanice au emis un mandat european de arestare pe numele Gheorghe – Ghiţă Ignat, suspectat că în cursul anului 2007 ar fi săvârşit pe teritoriul acestui stat mai multe infracţiuni, cum ar fi: răpire, sechestrare, şantaj, vătămare corporală. Prin sentinţa nr. 74 din data de 22 mai 2013, Curtea de Apel Suceava a dispus predarea sus-numitului către autorităţile din Marea Britanie în momentul soluţionării definitive a cauzei penale în care este cercetat în România.

Acesta este acuzat că ar fi răpit de două ori aceeaşi persoană în cursul anului 2007. Prima faptă a fost comisă în luna februarie 2007, iar cea de-a doua în septembrie 2007. Un englez ce datora o sumă destul de mare unui arab a fost sechestrat într-o maşină de Ghiţă Ignat, care l-a ameninţat cu bătaia dacă nu înapoiază datoria către arab. În luna septembrie, „Ursul Carpatin” ar fi pătruns în locuinţa aceluiaşi englez, l-a dus într-o pădure, l-a legat de un copac şi l-a bătut, deoarece nu a înapoiat banii împrumutaţi.

Ghiţă Ignat, zis „Ursul Carpatin”, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava, la data de 9 iunie 2015, la patru ani de închisoare cu executare, după ce împreună cu mai mulţi indivizi a furat 165.000 de dolari australieni din conturilor unor britanici ale căror carduri au fost clonate într-un chioşc din Bazarul sucevean. Decizia a fost una definitivă.

Alte ştiri pe această temă:

Fostul luptător de MMA „Ursul carpatin“, extrădat în Marea Britanie, unde este acuzat că a răpit şi bătut de două ori un englez

Fostul luptător de MMA Ghiţă Ignat, „Ursul carpatin“, a fost înhăţat de poliţişti exact în momentul în care părăsea închisoarea

Paştele, văzut de Ghiţă, de după gratii: „Inima deţinuţilor se înmoaie, iar cei care au din belşug împart şi cu cei care nu au“

Luptătorul MMA Ghiţă „Ursul Carpatin“ Ignat a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Ghiţă "Ursul Carpatin" Ignat, trimis în judecată. Luptătorul de MMA, acuzat că a furat 165.000 de dolari de pe cardurile unor australieni

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie