Două persoane au murit după ce un copac rupt de vânt a căzut peste ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane, o femeie în vârstă de 80 de ani şi un bărbat în vârstă de 65 de ani, au fost grav rănite, sâmbătă dimineaţă, în localitatea suceveană Zahareşti, după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste cei doi, femeia murind la scurt timp, iar bărbatul ulterior.

Potrivit primelor informaţii, cele două persoane, o femeie din Zahareşti, în vârstă de 80 de ani, şi un bărbat din Suceava, în vârstă de 65 de ani, au mers sâmbătă, în apropierea casei femeii unde se afla un copac pe care îl pregătiseră pentru a fi tăiat, iar cei doi ar fi renunţat să-l taie întrucât au considerat că din cauza vântului puternic există riscul ca acesta să cadă peste casă.

În timp ce se aflau în zonă, copacul s-a rupt şi a căzut peste cei doi, rănindu-i grav.

Ambele persoane au fost transportate cu maşina unui nepot spre ambulanţele care se îndreptau spre locul incidentului, fiind preluate în stare de stop cardio-respirator, a declarat şeful ISU Suceava, col. Dan Hoffman.

Celor două persoane li s-au făcut manevre de resuscitare în ambulanţe, dar femeia a fost declarată decedată după aproape o oră în care s-a încercat resuscitarea. Echipajele de intervenţie au continuat resuscitarea bărbatului inclusiv în Unitatea de Primire a Urgenţelor din SJU Suceava, dar şi acesta a fost declarat mort.
 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă