Doi ucraineni băuţi, reţinuţi cu ajutorul termoviziunii de poliţiştii de frontieră suceveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut ieri cu ajutorul autospecialei de trermoviziune, doi tineri ucraineni care au treacut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Ieri dimineaţă, în timp ce executau misiunile de supraveghere şi control a frontierei de stat, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Siret a observat cu ajutorul termoviziunii, în apropierea frontierei de stat, două persoane  care  nu-şi justificau prezenţa în zona respectivă.

Poliţiştii i-au reţinut imediat pe cei doi tineri ucraineni, Vasilevici P. în vârstă de 24 de ani şi Valerii M. de 20 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea  Bahrineşti – Ucraina aflată în imediata  apropiere a frontierei de stat.

Cei doi tineri le-au declarat poliţiştilor de frontieră că fiind în stare  de ebrietate,  s-au rătăcit  şi au trecut  neintenţionat  frontiera de stat din Ucraina în România.

"Persoanelor în cauză, poliţiştii de frontieră le-au întocmit  acte premergătoare  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce urmează să fie  prezentate  Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii  numărului unic", a declarat Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al POliţiei de Frontieră.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”