Doi suceveni daţi dispăruţi de familie au fost găsiţi decedaţi într-o livadă, respectiv într-o grădină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 59 de ani, din comuna Buneşti, a dispărut la începutul acestei luni din spitalul din Fălticeni, acolo unde era internat. Acesta a fost găsit mort într-o livadă, având mai multe leziuni pe corp, probabil provocate de animale, fiind acoperit cu zăpadă. Trupul neînsufleţit al unui alt bărbat de 58 de ani, din Gălăneşti, ce nu a fost văzut de rude şi vecini timp de două zile, a fost descoperit într-o curte de pe raza localităţii.

Poliţia municipiului Fălticeni a fost anunţată de un paznic de vânătoare că în timp ce se afla la o partidă de vânătoare a găsit în livada de pomi fructiferi Spătăreşti, de pe raza localităţii Fălticeni, cadavrul unui bărbat. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în livada respectivă de pomi fructiferi, la o distanţă de circa un kilometru de DN 2E, suspendat într-un gard se află cadavrul unui bărbat acoperit cu un strat de zăpadă şi gheaţă.

În urma examinării cadavrului s-a stabilit că acesta este îngheţat, fiind îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare neagră, o maletă de culoare gri şi în picioare avea o pereche de papuci de casă de culoare verde cu alb. Bărbatul decedat a fost identificat ca fiind Petru Iacob, de 59 de ani, din satul Petia, comuna Buneşti, care la data de 11 ianuarie a.c. a plecat în mod voluntar din Secţia Pneumologie a Spitalului Municipal Fălticeni, unde era internat. Acesta fusese dat dispărut din data de 13 ianuarie 2017.

Cadavrul a fost dus la morga Spitalului din Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care acesta a decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Poliţiştii din Gălăneşti au fost anunţaţi prin 112 despre faptul că Ilie Galan, de 59 de ani, din localitate, a dispărut de două zile de acasă. În urma verificărilor făcute de agenţi a reieşit că Paraschiva I., de 60 de ani, din comuna Gălăneşti, sora bărbatului, a fost atenţionată de nora ei, Viorica I., de 35 de ani, din aceeaşi localitate, că în ziua de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, a mers până la locuinţa lui Ilie Galan, unde nu l-a găsit pe acesta acasă şi din discuţiile purtate cu vecinii a aflat că ultima dată a fost văzut de aceştia la data de 25 ianuarie 2017.

Bărbatul locuia singur, nefiind căsătorit, neavând copii şi fiind cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice în exces. Ulterior, Ilie Galan a fost găsit decedat pe un câmp, la aproximativ 500 de metri de casa sa. Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului nu au fost găsite urme vizibile de violenţă.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuţi în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Alte ştiri pe această temă:

Bărbatul din Buzău care a dispărut în Munţii Baiului a fost găsit mort de jandarmii montani

Un bărbat dat dispărut acum două luni a fost găsit spânzurat în pădure

A fost descoperit şi trupul celui de-al doilea bărbat dispărut în Munţii Făgăraş. Victimele erau fraţi şi voiau să facă alpinism în zonă

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”