Doctorii suceveni fug de concediile medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorii susţin că nu controalele i-au făcut să fie mai reticenţi atunci când prescriu concediile medicale, ci faptul că pacienţii refuză să îşi mai ia o minivacanţă de la serviciu pe motiv de boală.

După modificările legislative din luna mai a anului trecut referitoare la modul de acordare a certificatelor de concedii medicale, numărul acestora a scăzut constant în judeţul nostru. În primele două luni ale anului acesta s-a menţinut direcţia descendentă. În ianuarie, au fost eliberate 2.966 de certificate medicale, faţă de 4.090 în aceeaşi lună a anului trecut. Iar în februarie, 3.407 de suceveni au avut concediu medical, comparativ cu 4.420 în februarie 2010.

41 de medici sancţionaţi de CJAS

„În 2009, medicii de familie şi cei specialişti au eliberat  60.798 de certificate medicale, în timp ce în 2010 au fost înregistrate 40.408 certificate, ceea ce înseamnă cu 20.390 mai puţine documente. Anul trecut, numai medicii de familie au eliberat cu 39% mai puţine certificate medicale, ajungând la 18.424 de documente, faţă de 30.170 în 2009“, a explicat Victor Cristi Bleorţu, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava.

195 de medici au fost verificaţi anul trecut de reprezentanţii CJAS în legătură cu modul de acordare a concediilor medicale. 41 au fost prinşi cu nereguli, dintre care 29 au fost sancţionaţi cu avertisment. 10 medici au primit amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru că certificatele erau întocmite greşit sau pentru că lipseau date obligatorii cum ar fi diagnosticul, investigaţiile efectuate sau tratamentul prescris.

„Anul acesta, până la această dată, au fost efectuate controale la 45 de medici prescriptori, iar pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare s-au aplicat cinci sancţiuni cu avertisment“, a mai explicat şeful CJAS. Medicii susţin că numărul concediilor s-a redus pentru că angajaţii se tem să nu-şi pierdă locurile de muncă.  „Scăderea s-a produs din cauza situaţiei economice şi sociale din ţară. Oamenii se tem să-şi mai ia concediu medical pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Trebuie să fie foarte bolnavi, pentru a cere concediu. Preferă siguranţa zilei de mâine în detrimentul sănătăţii“, a explicat Doina Draga Buimistriuc, vicepreşedinta Asociaţiei Naţionale a Medicilor de Familie.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța