Cursuri de informare pentru persoanele bolnave de diabet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diabeticii vor primi informaţii despre modul în care pot trăi normal cu această boală

Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat pot beneficia de şedinţe de consiliere oferite de asistente special pregătite în acest sens.

Programul a debutat în această săptămână şi, timp de şase luni, 20 de asistente educatoare vor consilia bolnavii de diabet din spitalele bucureştene, dar şi pe cei din Ploieşti, Craiova, Turnu-Severin, Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Constanţa, Sibiu, Târgu Mureş, Galaţi, Braşov şi Satu-Mare. Persoanele interesate pot cere informaţii despre aceste cursuri de la medicii diabetologi.

Cursul durează două ore

La o şedinţă pot participa maximum zece persoane, iar durata unui curs este de aproximativ două ore. Sala va fi pusă la dispoziţie de spitalul în care lucrează asistenta. Programa este realizată pe baza recomandărilor prof. dr. Maria Moţa, preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor de Diabet (ARED). „O altă sursă de informaţie pentru asistentele medicale care vor efectua aceste sesiuni de educaţie este programul lansat de Lilly „Să vorbim despre diabet“ care are la bază Hărţile de Conversaţie create special pentru educarea pacienţilor de “HealthyI”, explică asistent Anca Minea, preşedinte onorific ARED şi coordonatoarea echipei de asistente educatoare din acest program.

Mai multe pentru tine:
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online