Cum arată cel mai modern ambulatoriu construit de un spital de stat din România FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Policlinica Spitalului Judeţean Suceava, o clădire cu patru etaje construită şi dotată de la zero în doar zece luni, a fost inaugurată miercuri, 16 octombrie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Valoarea investiţiei se ridică la 24,1 milioane de lei. Ambulatoriul a fost construit cu fonduri europene, iar dotarea a fost finanţată din bugetul propriu al spitalului, de la bugetul Consiliului Judeţean şi din bugetul local al Sucevei.

Clădirea are patru niveluri şi 23 de cabinete medicale. Pereţii Secţiei de Pediatrie au fost pictaţi de o artistă din Suceava. Pe ziduri au prins contur fel de fel de personaje din desenele animate, cărţile de colorat sau cele de poveşti. 

„Legătura între medicul specialist şi medicul de familie e şi acest ambulatoriu, dar vrem să venim şi cu un centru de permanenţă pe care îl vom deschide în perioada următoare, la intrarea la SJU Suceava într-o clădire pe care acum o amenajăm şi care o oferim medicilor de familie dotată, pentru a prelua medicii de familie micile cazuri care nu trebuie să ajungă la urgenţe”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, în ziua inaugurării. 

Investiţia era necesară mai ales în contextul creşterii adresabilităţii la spital.

Medicul oncolog Doina Elena Ganea, fost director medical al spitalului, a spus că unitatea medicală de la Suceava dispune, în prezent, de cel mai modern ambulatoriu integrat de specialitate din ţară, comparaţia fiind făcută cu spitalele de stat.

Ambulatoriul a fost inaugurat miercuri, 16 octombrie, în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare