Clădirea fostului consulat austriac din Fălticeni, care este pasată în acte între Primărie şi Consiliul Judeţean Suceava, stă să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soarta fostului consulat austriac din Fălticeni pare pecetluită. Imobilul ridicat la începutul secolului trecut, care este una dintre cele mai importante clădiri din oraş, a ajuns o jalnică ruină, din care unii au furat ce au putut şi în care alţii şi-au aruncat gunoaiele. În ultimii ani, fostul consulat austriac a fost pasat între Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria din Fălticeni, însă nimeni nu s-a sinchisit să reabiliteze lădirea istorică.

Consulatul Austro-Ungar de la Fălticeni a fost construit în anul 1860 pe actuala stradă a Sucevei şi a funcţionat până în anul 1918, când a avut loc Marea Unire a Principatelor Române. În această perioadă, austro–ungarii au avut o influenţă mare asupra oraşului, urbea fălticeneană înregistrând cea mai mare dezvoltare din istorie.

După ridicare clădirii consulatului, în Fălticeni şi-au făcut apariţia străzile pavate, a fost realizată reţeaua de aducţiune a apei, s-au construit şcoli, închisori, poduri şi a luat fiinţă „paza incendiilor”, pompierii din ziua de astăzi. Habsburgii au reprezentat un catalizator pentru oraş, Fălticeniul înregistrând o dezvoltare accelerată la finele secolului XIX.

Nevoia de deplasare mai rapidă a dus la apariţia unor noi căi de comunicaţie, astfel că la data de 28 septembrie 1887 a fost inaugurată calea ferată ce lega Fălticeniul de Dolhasca, o localitate suceveană de la graniţa cu judeţele Neamţ şi Iaşi. Din anul 1896, la Fălticeni a ajuns şi telefonia, comunicare fiind din acel moment mult mai uşoară.

În anii în care la Fălticeni a funcţionat Consulatul austro – ungar, în oraş au fost construite Primăria, Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Şcoala „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala primară nr. 2 sau Spitalul „Stamate”, clădiri cu o arhitectură maiestroasă ce au rezistat până în zilele noastre.

Înfiinţarea Consulatului Austro–Ungar la Fălticeni a reprezentat un moment important pentru istoria acestui oraş, habsburgii contribuind extrem de mult la progresul comunităţii urbane fălticenene.

După anul 1918, imobilul a fost preluat de Academia Română, iar în anii comunismului a fost atribuit staţiunii de cercetări pomicole. După `90, clădirea a fost preluată de asociaţia pomicolă din Fălticeni, iar din acea perioadă fostului consulat austriac i-a fost atribuit numele de Cramă, deoarece la subsol era amenajat un astfel de local.

Din anul 2004, imobilul de pe strada Sucevei a intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Suceava, însă nu a mai fost pus în valoare în niciun fel, astfel că s-a degradat continuu, a intrat în paragină şi a devenit adăpost de noapte pentru oamenii străzii din Fălticeni şi câinii comunitari. Din februarie 2015, clădirea a trecut în posesia Primăriei din Fălticeni, fără ca autorităţile locale să reuşească într-un mod sau altul să-l reabiliteze.

Delăsarea politicienilor locali a făcut ca una dintre cele mai importante clădiri istorice din Fălticeni să ajungă o adevărată ruină. Fostul consulat austriac aflat pe strada Sucevei arată într-o stare jalnică, putând fi folosit oricând de regizori pentru filmarea unor scene de groază.

La data de 12 februarie 2015, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a cerut Consilului Judeţean Suceava ca fostul consulat austriac să treacă în administrarea autorităţilor locale fălticenene pentru realizarea unor proiecte de investiţii din fonduri guvernamentale sau europene.

Astfel, la un an şi jumătate după ce Primăria municipiului Fălticeni a devenit proprietar al clădirii fostului Consulat Austro-Ungar, nimic nu s-a schimbat, existând tot mai multe voci care susţin că autorităţile locale doresc prăbuşirea acestui imobil şi nu reabilitarea lui. Mai nou, imobilul a ajuns în posesia Consiliului Judeţean Suceava, însă nu pare că cei de la „judeţ” ar fi mult mai dornici să se implice în reabilitarea consulatului.  

Alte ştiri pe această temă:

Gara Iţcani, marea capodoperă a arhitecturii austro-ungare, casă pentru boschetari, şobolani şi câini vagabonzi

Primul cazino din România stă să se dărâme. În ultimii 25 de ani, cazinoul din Vatra Dornei nu a fost supus unor lucrări de reabilitare devenind o ruină

Monument istoric de excepţie din Galaţi, ridicat în 1880, lăsat să se dărâme. Bijuteria arhitecturală aminteşte de Aristide Serfioti, geniul medicinei

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV