Cinci schelete îngropate în zidurile Cetăţii Sucevei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Osemintele, care datează din secolul XIV, au fost descoperite în timpul lucrărilor de restaurare. Arheologii presupun că este vorba de eroi îngropaţi în apropierea Cetăţii de Scaun,  potrivit tradiţiilor din urmă cu 500 de ani.

Săpăturile efectuate de arheologi în cadrul programului de restaurare a Cetăţii de Scaun din Suceava au scos la iveală, după nici o săptămână, cinci schelete. Specialiştii presupun că au dat peste o arie necropolară, respectiv o zonă cu suprafaţa de 30 de metri pătraţi, în care erau înmormântaţi cei care mureau în timpul unui asediu.


„Lucrăm doar de o săptămână şi deja avem cinci defuncţi, cinci schelete descoperite în această incintă“, a declarat Florin Hău, arheolog al Muzeului Bucovinei.  Acesta s-a arătat mirat de poziţia unui schelet.


Ciudăţenii la schelete


„Surprinzător este că unul din aceste schelete nu are mâinile pe piept, asta sugerând că ar putea să nu fie creştin. Totuşi, poziţia şi orientarea lui ca punere în mormânt este tradiţională, cu capul la vest şi picioarele spre est“, a explicat Florin Hău. Săpăturile actuale au fost reluate după o pauză de 58 de ani, ultima lucrare fiind scoaterea la suprafaţă a pavajului.


„Reluăm aici o cercetare care a fost încheiată în 1953. În momentul de faţă, vechiul pavaj descoperit  atunci pentru noi constituie orizontul de referinţă din punct de vedere planimetric. Vom extinde cercetarea şi sunt aproape convins că vom mai avea ocazia să găsim defuncţi înmormântaţi în această restrânsă arie ca suprafaţă“, a completat Florin Hău. Pe lângă acestea, arheologii au mai descoperit şi obiecte de ceramică cenuşie care ar data din perioada anterioară domniei lui Ştefan cel Mare, din perioada fortului Muşatin.


Săpături arheologice de 13 milioane de euro


Descoperirea a fost posibilă odată cu începerea proiectului de reabilitare a Cetăţii de Scaun, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. „Programul, care durează aproape patru ani, ne va mai prilejui ocazia de a lămuri şi de a aduce la lumină adevărate mistere ale acestei lumi puţin cunoscute deşi umblate, văzute, circulate“, a mai explicat arheologul sucevean. Valoarea proiectului se ridică la 13 milioane de euro, durata de execuţie fiind de 46 de luni.


În lipsa unui plan de situaţie detaliat al Cetăţii de Scaun, nu se va realiza o refacere integrală a zidurilor şi a turnurilor deoarece o serie de normative europene impun reconstrucţia unui asemenea monument doar în limitele în care detaliile iniţiale ale acestora sunt cunoscute clar.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €