Cetatea de Scaun, vizitată cu trăsura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această vară, Complexul Muzeal Bucovina şi Direcţia Silvică au pregătit un itinerar turistic în care transportul este asigurat de două trăsuri cu cai.

Turiştii care vor să ajungă de la Cetatea de Scaun până la Pătrăuţi, la cea mai veche biserică în stil moldovenesc construită în 1487 de Voievodul Ştefan cel Mare, pot renunţa pentru jumătate de zi la maşină şi se pot urca în caleaşcă. Reprezentanţii Complexului Muzeal Bucovina au decis să continue proiectul prin care transportul pe traseul turistic Cetatea de
Scaun-Mănăstirea Dragomirna-Biserica Pătrăuţi este asigurat de trăsuri. 


„S-au făcut plimbări cu trăsura până de Paşte. Pentru că acestă iniţiativă a avut un real succes, ne-am propus să reluăm proiectul“, a spus Emil Ursu, directorul Complexului Muzeal Bucovina. Astfel, începând cu luna iunie şi până la sfârşitul lunii august, două trăsuri vor pleca zilnic de la 11.00 şi 14.00 de la Cetatea de Scaun spre Mănăstirea Dragomirna, unde se poate lua prânzul, şi apoi către Biserica Pătrăuţi. Turiştii, dar şi sucevenii vor putea să viziteze aceste obiective turistice într-un tur care va dura cinci ore.

15 lei - plimbarea cu trăsura
Şefii Consiliului Judeţean au aprobat deja tarifele pentru transportul cu trăsura. Astfel, 15 lei vor plăti adulţii şi 10 lei copiii care vor dori să se bucure de o astfel de plimbare. Direcţia Silvică va încasa cei mai mulţi bani, 10 lei din tariful pentru adulţi şi 5 lei din cel pentru copii, deoarece va asigura caii, personalul de îngrijire, hrana şi adăpostul animalelor. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a precizat că susţine acest proiect atât pentru că va pune în valoare obiective turistice din judeţ, cât şi pentru că va crea noi locuri de muncă. Totodată, acesta a menţionat că proiectul urmăreşte promovarea unui turism ecologic.

„M-am plimbat o dată cu trăsura de Paşte împreună cu nişte colege. A fost minunat! Ne-am oprit prin pădure să culegem viorele, ne-am distrat de minune. A fost o idee minunată acest proiect mai ales pentru turiştii care ajung prin Suceava“, ne-a spus Andreea Tiperciuc, studentă.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă