Cel mai amendat poliţist din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Hauca este singurul poliţist din comuna suceveană Adâncata

Un magistrat de la Judecătoria Suceava pare să fi brevetat justiţia cu chitanţier. Şi asta pentru că în decurs de mai puţin de un an, de când activează la această instanţă, a împărţit cu dărnicie amenzi către cei aflaţi în sala de judecată.

La „cotorul" amenzilor şi-au scris numele nu doar justiţiabili şi avocaţi, ci chiar şi poliţişti, dar şi un procuror.

Printre cei mai amendaţi oameni se numără, fără doar şi poate, agentul-şef adjunct Cătălin Hauca, şeful postului de poliţie din Adâncata. În mai puţin de jumătate de an, acesta a adunat mai mult de zece amenzi, în valoare de câteva mii de lei. La fiecare deplasare la Judecătoria Suceava, când este solicitat să pună în executare diferite mandate de aducere, omul legii vine cu teama că va fi din nou amendat.

Cum să înghesui opt oameni într-un Logan

Una dintre amenzile cel puţin hilare a fost încasată de agentul-şef Cătălin Hauca în luna iunie a acestui an. La termenul din 15 iunie 2011, poliţistul avea misiunea de a aduce în sala de judecată şapte persoane, şase inculpaţi şi un martor. A reuşit să aducă doar un inculpat, care a depus o serie de acte medicale prin care dovedea că fratele său, şi el inculpat în dosar, este internat în spital.

La finalul şedinţei de judecată, magistratul Maricica Mititelu a decis să-l amendeze cu câte 500 de lei pe şeful postului de Poliţie din Adâncata pentru fiecare mandat neexecutat. În total, agentul‑şef adjunct Hauca a primit o amendă în cuantum de 3.500 de lei. „Nu se poate aşa ceva. Am primit amendă inclusiv pentru mandatul executat. În plus, aveam de adus şapte persoane la instanţă, dar stau şi mă întreb unde îi înghesuiam pe toţi în Loganul de serviciu? Sau poate trebuia să-i leg de poartă pe fiecare şi să-i aduc pe rând la Judecătorie?", s-a întrebat retoric agentul Hauca.

O altă amendă, în prima zi de serviciu

Pe 6 iunie 2011 a fost prima zi de serviciu a lui Cătălin Haucă, şi asta deoarece în perioada 16 mai - 5 iunie a fost în concediu medical, cu piciorul în ghips.

„Cum să duc la îndeplinire acest mandat când eu eram acasă cu piciorul în ghips? Eu nu înţeleg de ce nu‑i amendează pe cei care nu se prezintă în faţa instanţei şi mă sancţionează numai pe mine", a spus agentul‑şef adjunct Hauca.

Agentul a mărturisit şi că în zilele în care este chemat la Judecătoria Suceava comuna rămâne descoperită, pentru că el este singurul poliţist din comuna Adâncata. „Când au o problemă, oamenii mă sună şi rezolvăm ce se poate rezolva la telefon. Practic, fac poliţie prin telefon. Doamne fereşte să apară un caz de urgenţă sesizat prin serviciul 112, că nu am cum să răspund la solicitare", a adăugat Cătălin Hauca.

Magistratul Maricica Mititelu a refuzat să comenteze acest subiect, iar reprezentanţii Judecătoriei Suceava au anunţat că vor analiza dacă este oportun să prezinte vreun punct de vedere.

3.500 de lei reprezintă totalul amenzilor cumulate de poliţistul ghinionist din Adâncata.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană