Ce condamnare a primit un bărbat prins în timp ce siluia o fată de 11 ani. Violul a fost comis în plină zi, iar copila a fost salvată de un vecin care i-a auzit ţipătele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa de judecată s-a pronunţat în cazul unui bărbat de 37 de ani din comuna Calafindeşti, judeţul Suceava, care a fost prins în timp ce viola o copilă în vârstă de 11 ani.

Nenorocirea s-a produs ziua-n amiaza mare, în cartierul Iţcani al municipiului Suceava. Copila a fost salvată de un vecin care i-a auzit strigătele de ajutor.

Individul care a fost prins în timp ce siluia o fetiţă de 11 ani într-o casă abandonată din Suceava a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Suceava la 6 ani de închisoare. După executarea pedepsei, bărbatul din comuna Calafindeşti nu are voie să se apropie de victima sa. În plus, trebuie să-i plătească daune morale de 50.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate şi fi atacată la instanţa superioară.

Individul de 37 de ani, din comuna Calafindeşti a judeţului Suceava, a acostat-o pe copila care se afla pe strada Zefirului đin cartierul sucevean Iţcani, şi a tras-o cu forţa într-un garaj din curtea imobilului. Asta s-a întâmplat în luna mai a.c. Fata a ţipat şi a fost auzită de doi cetăţeni. Numai că până să intervină cei cei doi bărbaţi, agresorul a apucat să o dezbrace, victima fiind salvată în ultimul moment.

Ca să scape, bărbatul a fugit, dar şi-a lăsat în urmă un rucsac în care avea şi documente. Nu a apucat să ajungă prea departe, pentru că poliţiştii au reuşit să pună mâna pe el. Agresorul a stat în arestul poliţiei timp de 24 de, după care a fost arestat preventiv.

Fetiţa de 11 ani este consiliată psihologic pentru a depăşi trauma.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro