Căprioare gestante, omorâte de mai mulţi braconieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei indivizi din oraşul maramureşean Borşa au împuşcat cinci căprioare, dintre care trei erau gestante şi urmau să fete în scurt timp.

Carnagiul comis într-o pădure aflată pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba, din judeţul Suceava, a fost sesizat de un pădurar. Acesta a auzit mai multe focuri de armă, iar în momentul în care silvicultorii şi poliţiştii au ajuns la locul respectiv au descoperit un adevărat masacru.

Braconierii se apucaseră de jupuit şi tranşat animalele, mai multe butoaie din plastic fiind umplute cu carne, iar în apropiere erau aruncate intestinele şi puii femelelor împuşcate. Tot în zonă, a fost găsită şi o dubiţă abandonată, un Fiat Ducato. Plecând de la această maşină, oamenii legii au stabilit şi un cerc de suspecţi, dintre care trei persoane din Borşa s-au ales şi cu dosar penal pentru braconaj.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani