Bărbat fără picioare, lăsat fără indemnizația de handicap: „Ce putea să se întâmple? Să-mi crească un deget?” Schimbarea care a dus la decizia revoltătoare

0
Publicat:

Un bărbat din județul Suceava, care trăiește de peste 20 de ani fără ambele picioare, a rămas fără indemnizația de handicap. Decizia DGASPC a stârnit revoltă, după ce instituția a invocat procedura de reevaluare ca justificare pentru suspendarea plății celor 728 de lei lunar.

Cu ambele picioare amputate, Mihai Palaghiea trebuie să se prezinte la reevaluare. FOTO: Facebook

Mihai Palaghiea, din localitatea Salcea, judeţul Suceava, este încadrat de mai bine de două decenii cu grad de handicap grav, după ce i-au fost amputate ambele picioare.

La mijlocul lunii septembrie, bărbatul a primit o notificare neașteptată din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, prin care era anunţat că, începând cu 1 octombrie 2025, plata indemnizației lunare de 728 de lei va fi suspendată.

Șocat de decizia primită, Mihai Palaghiea a contactat DGASPC pentru a cere explicații. Răspunsul primit l-a revoltat și mai mult.

„Am sunat și eu la DGASPC să întreb de ce mi-au tăiat prestația socială și mi-au transmis că s-a luat decizia pentru că am mașină și că totul se va schimba cu ocazia reevaluării care mi se va face. Problema este că la reevaluare am fost programat pe data de 13 octombrie, iar prestația socială mi-a fost suspendată de la 1 octombrie. Nu cred că este normal ce se întâmplă, pentru că, potrivit legislației, nu am încălcat nici un articol. Dacă s-a ajuns până aici înseamnă că trăim într-o lume în care anormalul a ajuns să fie literă de lege. Noi, cei cu handicap, am ajuns marea problemă a României?”, spune el.

Mihai Palaghiea a explicat faptul că automobilul deținut, la care se referă DGASPC Suceava este unul special adaptat pentru nevoile sale, fără de care nu ar putea să se deplaseze.

Explicațiile oficiale ale DGASPC Suceava

Directorul DGASPC Suceava, Dan Ionuț Adomniței, a precizat că, potrivit legii, persoanele cu certificat de handicap care dețin permis de conducere trebuie să treacă printr-o reevaluare complexă. Aceasta este realizată de o comisie de specialitate și trebuie finalizată în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei. În această perioadă, drepturile financiare pot fi suspendate, urmând să fie achitate retroactiv dacă reevaluarea confirmă gradul de handicap.

„Conform procedurii menționate în Ordinul nr. 312 din 7 aprilie 2025 privind aprobarea Procedurii de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58, aliniat 3, din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a fost emisă pe numele domnului Palaghiea dispoziția de reevaluare în data de 12.09.2025. Ulterior, în data de 15.09.2025, a fost emisă dispoziția de suspendare a prestațiilor sociale începând cu data de 01.10.2025, persoana fiind programată pentru reevaluarea gradului de handicap în data de 13.10.2025.

În consecință, după eliberarea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap, urmare a reevaluării din data de 13.10.2025, prestațiile sociale suspendate prin dispoziție vor fi repuse în plată ulterior, respectiv prestațiile sociale aferente lunii octombrie (cu plata în luna noiembrie) vor fi repuse în plată în luna noiembrie (cu plata în luna decembrie)”, a explicat directorul DGASPC pentru bzi.

De partea cealaltă, Mihai Palaghiea consideră justificările instituției o bătaie de joc.

„Ce putea să se întâmple între timp? Să îmi crească vreun deget la picioarele pe care nu le mai am? Eu cred că e un abuz din partea celor care au luat decizia de a tăia prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap. Probabil că voi primi banii pe luna octombrie undeva în decembrie, dar eu timp de o lună de zile nu voi primi nimic. Și e vorba de câteva sute de lei pentru o persoană cu handicap, adică o sumă care poate fi considerată o bătaie de joc”, a spus bărbatul.

„Rog pe toți cei care sunt în această situație să mă contacteze în privat să deschidem un proces împotriva celor care au făcut acest abuz”, a scris Mihai Palaghiea pe Facebook, îndemnându-i şi pe alţii aflaţi în aceeaşi situaţie cu el să ia atitudine.

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online