Arhiepiscopia Sucevei face chetă pentru o nouă raclă destinată moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat că strânge donaţii pentru confecţionarea unei noi racle pentru păstrarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Vechea raclă are nevoie de restaurare, susţin reprezentanţii instituţiei bisericeşti.

Conducerea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor transmite că racla în care se păstrează moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava prezintă un mare interes, întrucât este vorba despre cel mai vechi relicvar din ţară şi unul dintre cele mai vechi relicvare din sud-estul Europei, „de mare valoare artistică, unică între toate câte s-au păstrat de acest gen din vechea argintărie medievală.”

Având în vedere vechimea acestei racle şi faptul că în ea sunt peste 600 de ani de istorie „se impune numaidecât o restaurare si conservare a acestui sfânt odor de mare valoare istorică şi religioasă”, transmite Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Prin urmare, Arhiepiscopia condusă de ÎPS Calinic Botoşăneanul a iniţiat o acţiune de strângere de fonduri, pentru a face o nouă raclă de lemn pentru păstrarea sfintelor moaşte, raclă ferecată în argint, de aceeaşi dimensiune cu cea veche, de formă rectangulară, cu capac, aşezată pe patru picioare sferice.

„În acest sens dorim să iniţiem acţiunea de a face o nouă raclă de lemn pentru păstrarea sfintelor moaşte, raclă ferecată în argint, raclă de aceeaşi dimensiune cu cea veche (lungimea de 1,930m, lăţimea de 0,620m, înălţimea de 0,650m) (...) Cei ce doresc să aducă prinos de mulţumire pentru mijlocirea rugăcinilor în faţa Mântuitorului Iisus Hristos, pot face aceasta prin donaţii în conturile: RON  RO 51 RNCB 0234037010910111; EUR   RO 83 RNCB 0234037010910117 Titular cont: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţia bisericească.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

DNA cere încuviinţarea urmăririi penale pentru fostul ministru al Mediului, Costel Alexe. Liberalul ar fi primit ilegal 22 de tone de tablă

Mugur Mihăiescu, dialog suburban cu deputatul USR Iulian Bulai: Vagabonzi ai politicii româneşti. Vai steaua voastră de comunişti

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol