Apele Române: Directorul SGA Suceava, care s-a rugat pentru ca judeţul să scape de pandemie, demis din cauza gestionării defectuoase a crizei sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Administraţia Naţională ”Apele Române” a anunţat, luni seară, că directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Daniel Drăgoi, a fost demis din funcţie ca urmare a unor deficienţe de management şi pentru modul în care a gestionat situaţia generată de pandemia de coronavirus, nu din motive religioase, cum a acuzat acesta.

”În primul rând, facem precizarea că Directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi, exercita cu caracter temporar această funcţie de conducere. Încetarea interimatului s-a realizat în condiţiile legii ca urmare a unor deficienţe de management, dar şi a gestionării defectuoase a crizei provocate de răspândirea noului Coronavirus (Covid – 19)”, a transmis, luni seară, Administraţia Naţională ”Apele Române”.

Potrivit sursei citate, decizia directorului Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Siret ”nu are nicidecum la bază considerente religioase”.

”În fapt, au fost înregistrate, în mod special, în ultima perioadă, deficienţe în gestionarea relaţiei cu subordonaţii. Totodată, au fost semnalate de către sindicat situaţii în care nu au fost luate toate măsurile pentru protejarea angajaţilor de o posibilă infectare cu Coronavirus (Covid-19). Se poate vorbi, de asemenea, de atitudinea conflictuală faţă de organele ierarhic superioare şi chiar faţă de alte entităţi cu care instituţia are relaţii de colaborare, respectiv Garda de Mediu, care a reclamat refuzul SGA Suceava de a participa la o intervenţie în cazul unor prelevări de probe, pe raza localităţii Preuteşti, judeţul Suceava, unde se află o staţie de epurare din anul 2012, care nu are autorizaţie de gospodărire a apelor”, a transmis instituţia.

Administraţia Naţională ”Apele Române” a transmis că, mai ales în aceste condiţii de criză, ”nu pot fi acceptate abateri sau erori care pot supune riscului atât instituţia, dar mai ales specialiştii din cadrul SGA Suceava”.

”Având în vedere aceste clarificări care au stat la baza luării acestei decizii, nu excludem varianta ca, intuind probabilitatea înlocuirii sale din funcţie, domnul Daniel Drăgoi să fi făcut gestul de a îngenunchia în faţa instituţiei, tocmai pentru a atrage atenţia asupra sa şi a da o conotaţie religioasă deciziei superiorilor săi, mai ales că, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, reiese fără echivoc, faptul că, aşa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile apărute în spaţiul public. Prezenţa presei, în faţa instituţiei, i-a oferit domnului Daniel Drăgoi oportunitatea de a da o altă semnificaţie deciziei de schimbare a sa din funcţie, prin invocarea discriminării întemeiate pe motive religioase”, a mai transmis Administraţia Naţională ”Apele Române”.

Directorul SGA Suceava a acuzat conducerea instituţiei că l-a demis, după ce s-a rugat în faţa instituţiei pentru oprirea pandemiei de coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului