A furat ca să ajungă la iubită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au prins pe tânărul din Bacău în urma unui control

Un minor din Bacău a condus mai bine de 100 de kilometri o maşină furată pentru a ajunge în Rădăuţi, la iubita sa.

Tânărul de 16 ani a reuşit să-i lase fără cuvinte pe poliţiştii suceveni prezentându-le o poveste de dragoste, demnă de Oscar. S.M. le-a povestit anchetatorilor că, dorind să-şi vadă prietena, a furat un automobil pentru a parcurge cei 185 de kilometri care-i despărţeau.

Minorul, escortat la Bacău
Potrivit anchetatorilor, evenimentul a avut loc luni, în apropierea autogării din municipiu, când poliţiştii l-au prins în flagrant pe tânăr în timp ce acesta se străduia să pornească un microbuz. Luat la întrebări, băiatul a declarat că este din Bacău şi că doreşte să ajungă la Rădăuţi, unde locuieşte prietena sa. În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit şi firul evenimentelor.

Astfel, duminică, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în apropierea unui magazin din municipiul Bacău, băiatul a observat că şoferul unui microbuz a parcat, a coborât şi a lăsat autovehiculul pornit. Cuprins de dorul pentru prietena lui, acesta a urcat în autoturism şi a plecat spre Suceava, de unde urma să ajungă în Rădăuţi.
În drum spre iubită, tânărul a reuşit să avarieze autoturismul, distrugându-i bara din faţă precum şi aripa din faţă dreapta. „Au fost informaţi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, urmând ca o echipă din cadrul acestei unităţi să se prezinte pentru preluarea suspect şi a autoturismului urmărit“, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva