Un pompier aflat în timpul liber a salvat din foc un bătrân din Amara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul izbucnise la locuinţa unor bătrâni FOTO ISU Constanţa

Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul unor localnici din Amara a căror gospodărie fusese cuprinsă de flăcări. Plt. Adjutant Vasile Gheorge a salvat din foc un bărbat în vârstă de 80 de ani.

Focul a izbucnit într-o gospodărie din oraşul Amara, în bucătăria unei construcţii lipite de locuinţa unor bătrâni. Cum s-a dat alarma, joi, în jurul orei 15.30, plutonierul adjutant şef Vasile Gheorghe, aflat în timpul liber, a ajuns imediat la locul incidentului.

Proprietarii casei se aflau în locuinţă, iar flăcările ameninţau întreaga locuinţă. Fără să stea pe gânduri, pompierul a alergat la ei şi, în cel mai scurt timp, l-a evacuat pe bărbatul care prezenta şi arsuri uşoare la nivelul feţei. Imediat ce acesta a fost pus la adăpost, colegii din tura de serviciu ai pompierului au ajuns la locul intervenţiei şi, împreună, au evacuat-o şi pe femeia de 75 de ani, care prezenta afecţiuni locomotorii. 

Pompierii de la Detaşamentul Slobozia au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale cu apă şi spumă, acesta fiind lichidat înainte de a se extinde la casă ori la alte încăperi din vecinătate.  Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD, i s-a acordat primul ajutor medical şi a fost transportat la spital.

Bunurile din bucătăria afectată de incendiu au fost distruse, iar cauza probabilă de incendiu a constituit-o jarul căzut din sistemul de încălzit pe materiale textile din apropiere.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani