Teren de sport, în valoare de 330.000 de lei, inaugurat la Şcoala Profesională Traian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împreună cu primarul comunei Traian, Năstase Fănel, alături de alţi invitaţi, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Victor Moraru, a participat la evenimentul organizat pentru a marca finalizarea proiectului ” Înfiinţare teren de sport la Şcoala Profesională Traian”.

„Sportul înseamnă sănătate. Dar pentru elevi, sportul mai înseamnă şi o dezvoltare armonioasă, disciplină şi, de ce nu, descoperirea propriilor talente. Arată bine terenul de sport de la Şcoala Profesională Traian şi cred că cei 400 de elevi vor fi încântaţi să facă mişcare în aer liber.” a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean.

Investiţia totală s-a ridicat la suma totală de 330.413 lei, din care 200.000 lei finanţare nerambursabilă prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală şi 130.413 lei a fost suma alocată din bugetul localităţii. Contractul a fost semnat la data de 01.11.2018, suprafaţa terenului este de 968 mp, iar beneficiarii proiectului sunt cei 400 de elevi ai şcolii profesionale Traian.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete