Tânărul mort apărându-şi prietena într-un autobuz din Constanţa. După 9 zile, autorităţile n-au habar cine este agresorul care l-a atacat în mijlocul zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Băicoianu FOTO: Facebook.com/Valentin Băicoianu

La aproape o săptămână şi jumătate de la agresiunea comisă în Constanţa asupra unui tânăr din Slobozia, procurorii şi poliţiştii nu au reuşit să-l identifice pe bărbatul care l-a lovit într-un autobuz, provocându-i moartea.

Valentin Băicoianu, un tânăr de 32 de ani din Slobozia, a plecat în urmă cu 9 zile la Constanţa, împreună cu iubita şi o altă prietenă, pentru a participa la Festivalul Neversea. Luni, 10 iulie, în jurul orei 9.00, într-un autobuz din Constanţa, tânărul a avut o altercaţie cu un bărbat care i-a şicanat prietenele. 

Valentin a încercat să aplaneze conflictul, însă bărbatul pe care l-a rugat să se calmeze l-a lovit cu un pumn în faţă. Tânărul s-a dezechilibrat şi a căzut din autobuz, lovindu-se cu capul de bordură. El a fost transportat de urgenţă la spitalul din Constanţa, ulterior fiind transportat la o unitate medicală din Bucureşti. Marţi, 18 iulie, după mai multe zile de comă, medicii bucureşteni au anunţat decesul lui Valentin Băicoianu. 

Autorul, greu de prins

La mai mult de o săptămână de la altercaţia petrecută la malul mării, organele judiciare din Constanţa n-au reuşit să-l prindă pe bărbatul care l-a agresat pe tânărul din Slobozia. Cazul se află în subordinea directă a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa care fac cercetări in rem într-un dosar ce vizează infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte. „Cercetările sunt în plină desfăşurare, autorul nu a fost încă identificat” susţine procurorul Zafer Sadîc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi