Şoferi care au consumat cannabis, prinşi la volan în judeţul Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în trafic FOTO Adevărul

Poliţiştii ialomiţeni au depistat în flagrant delict, în noaptea de sâmbătă spre duminică, doi bărbaţi, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, după ce au consumat cannbis.

Primul conducător auto, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost oprit de poliţişti în jurul orei 00.00, în cadrul unui filtru rutier, pe raza comunei Dridu.

La numai o oră distanţă, pe raza oraşului Fierbinţi Târg a fost oprit pentru control un alt autoturism, condus de un bărbat, de 29 de ani, din oraşul Fierbinţi Târg. În momentul legitimării, ambii şoferi erau incoerenţi în exprimare şi aveau o privire tulbure, fapt pentru care au fost testaţi cu aparatul DrugTest care a indicat în ambele cazuri valori pozitive pentru consumul de cannabis.

Conducătorii auto au fost conduşi la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, în vederea recoltării mostrelor biologice. Poliţiştii au întocmit dosare penale faţă de cei doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Vă mai recomandăm şi:

Secretul afacerii cu cătină a doi fraţi din Călăraşi. Cu cât se vând fructele supranumite ginsengul românesc

Criză politică la Bucureşti. Toate scenariile pentru viitorul guvernării

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut