Slobozia: O femeie luptă să fie mamă, alta se vindecă după avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Neferu (34 de ani) şi Cristina Anghel (31 de ani) stau în acelaşi salon la Spitalul Judeţean

Dramele celor două paciente contrastează. Una ar îndura orice tratament ca să devină mamă, alta a ajuns din nou pe mâna medicilor din cauza complicaţiilor suferite după chiuretaj.

Elena Neferu (34 de ani) a cerut ajutorul medicilor pentru a putea deveni mamă. Din cauza unor complicaţii, Elena nu poate rămâne însărcinată.

„Am făcut un test de sarcină al cărui rezultat a ieşit pozitiv. Când am fost la control, medicul mi-a zis că nu pot să aduc pe lume un bebeluş, pentru că am un chist pe unul din ovare şi că trebuie să mă operez, dacă vreau să am copii“, spune femeia.

„O să lupt cu toate forţele“

E hotărâtă să îndure orice tratament pentru a fi mamă. „Sunt aici de câteva zile şi abia aştept operaţia. O să lupt cu toate forţele ca acest copil să se poată naşte. Dacă va fi băiat, îi voi pune numele Cezar, iar dacă va fi fetiţă se va numi Valentina“, adaugă Elena ca şi când ar ţine deja pruncul în braţe.

„Ştiu că sunt egoistă“

În acelaşi salon, pe patul vecin stă Cristina Anghel (31 de ani). Ea a decis să nu-şi cunoască gemenii. I-a fost frică de sărăcie. I-a fost teamă că nu-i vor ajunge banii să-i crească. Cristina a recurs la avort când sarcina avea patru săptămâni. Medicii au chiuretat-o la începutul lunii trecute, dar acum este din nou în spital. Avortul i-a provocat alte probleme de sănătate. 

Cu greu poate descrie în cuvinte motivul pentru care a decis să avorteze. „Am făcut chiuretaj la patru săptămâni. Ştiu că sunt egoistă, dar mai am doi copii acasă. Simţeam că, dacă voi duce la bun sfârşit această sarcină, nu voi mai putea să mă dăruiesc în totalitate micuţilor de acasă“, spune Cristina.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?