Miraculoasele efecte terapeutice ale nămolului sapropelic. Care sunt contraindicaţiile acestui tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nămoul spropelic este o importantă sursă de sănătate FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro

Produs sută la sută natural, nămolul sapropelic este considerat de specialişti panaceu pentru orice. Zece zile de tratament sunt suficiente pentru a vindeca nenumărate afecţiuni.

Nămolul sapropelic reprezintă una dintre resursele naturale pe care specialiştii o recomandă în tratarea a numeroase afecţiuni. Cel mai bine sunt vindecate cu ajutorul acestui produs natural bolile reumatismale, dar şi anumite afecţiuni neurologice.

Potrivit medicilor, nămolul este eficient deoarece el are rolul de a înmagazina căldura la nivelul organismului, având astfel rol analgezic şi vasodilatator. „Pentru organism este foarte benefică orice cură cu nămol terapeutic. El are efect analgezic şi vasodilatator, pentru că înmagazinând căldura dă posibilitatea corpului să se relaxeze” explică medicul primar în medicină de recuperare Daniela Pitea.

Cele mai eficiente terapii cu nămol sapropelic sunt cele sub formă de băi, care se aplică direct pe piele timp de 10 zile consecutiv. Înainte de a fi utilizat, pielea trebuie să fie curată şi bine îngrijită. Specialiştii au însă şi câteva contraindicaţii în ceea ce priveşte terapiile cu nămol sapropelic.

„Datorită faptului că este vasodilatator şi reţine căldura, nămolul sapropelic este contraindicat persoanelor care suferă de afecţiuni cardiace”, adaugă medicul Daniela Pitea.

Băi cu nămol în inima Bărăganului

Istoria terapiei cu nămol se scrie în Bărăgan, la Amara, singura staţiune balneară din zonă. Apa din lac, dar şi nămolul cu efecte terapeutice au fost descoperite la sfârşitul secolului XIX de savantul ieşean Petru Poni. El a făcut o analiză fizico-chimică a apei şi a descoperit faptul că în compoziţia sa intră numeroase substanţe chimice cu efect terapeutic pentru organism.

„Apa este incoloră, opalescentă, gust foarte sărat, amar totodată, miros slab de hidrogen sulfurat. Din analiza calitativă rezultă că cuprinde următoarele substanţe: acid silicic, acid carbonic, acid sulfuric, acid boric, clor, sodiu, foarte puţin potasiu şi litiu, magneziu, calciu, fier, materii organice”, scria Petru Poni în studiile sale referitoare la calitatea apei din lacul Amara.

Resursă naturală protejată de lege

Astăzi, lacul Amara şi nămolul de pe fundul său sunt protejate de lege, fiind administrate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomiţa, instituţie subordonată Apelor Române. Potrivit normelor, această entitate este singura care are dreptul de a amenaja şi proteja resursele naturale din Amara.

Anual, reprezentanţii ei supun analizelor chimice nămolul sapropelic pentru a descoperi calitatea acestuia. „Se fac periodic analize pentru că nămolul este o resursă importantă„ confirmă Adrian Diaconescu, şeful SGA Ialomiţa.

Nămolul de Amara, transformat în brand

Într-un judeţ unde obiectivele turistice sunt numărate pe degete, nămolul din lacul Amara este un adevărat „ambasador”. Mii de turişti vin în staţiune pentru curele cu nămol sapropelic de care beneficiază în spaţiile de agrement amenajate în staţiune. Cifrele arată că în 2014, aproximativ 5.000 de oameni din toate colţurile ţării au venit în vizită în staţiunea Amara.

Citiţi şi:

Amara - vacanţă pentru vârsta a treia

Camping pe malul lacului Amara, izvor de sănătate şi recreere



 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani