La spitalul din Slobozia se mănâncă cea mai bună fasole scăzută. Un meniu costă puţin peste trei lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia are cel mai ieftin restaurant din oraş. Un meniu cu două feluri de mâncare costă doar 3,7 lei. Senzaţie printre clienţi face fasolea scăzută. Unitatea medicală şi-a deschis de un an şi o brutărie unde pregăteşte pâinea.

Puţini sunt cei care cunosc faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pot mânca şi oamenii fără probleme medicale, nu doar bolnavii internaţi pe secţii.

E drept, pacienţii beneficiază de întâietate în ceea ce priveşte hrana, însă nici cei veniţi din afară nu sunt neglijaţi.

Pentru a ne convinge că se poate mânca într-un spital de stat, Adrian Berbece, managerul interimar al instituţiei, se transformă în ghid şi ne conduce în bucătăria şi sala de mese a spitalului pe care-l administrează pentru a ne arăta cum se ia masa de prânz la spital.

Bucătăria unităţii medicale se află la etajul 1, în spatele unor uşi mari de termopan. „Puteţi să veniţi să vedeţi cum facem mâncare. Vin destui oameni la prânz să mănânce la noi în spital, ceea ce înseamnă faptul că mâncarea de spital e bună, nu e proastă“, susţine Adrian Berbece.

La bucătărie, nu-i vreme de pierdut. Angajaţii aleargă care încotro pentru a pregăti meniurile pentru bolnavi. E ora prânzului şi toată lumea trebuie să mănânce.

Într-un cazan mare de inox, un bărbat trecut bine de prima tinereţe amestecă în ciorbă, în timp ce o colegă aşează pe o tavă porţiile de mâncare.

Într-un alt cazan, se pregăteşte fasolea scăzută, senzaţia din bucătăria spitalului de la Slobozia. O bucătăreasă rumenă-n obraji o amestecă cu grijă, după care o pune în farfurii, pentru clienţii care aşteaptă în sala de mese.

Femeia refuză să spună care este ingredientul secret al mâncării care a transformat bucătăria Spitalului Judeţean de Urgenţă  într-un adevărat restaurant. „E făcută cu dragoste”, ne spune bucătăreasa zâmbind.

Clienţii revin cu drag

În sala de mese, o altă bucătăreasă serveşte mâncarea comandată de clienţi. Deocamdată, fiind abia doişpe trecute fix, clienţii sunt puţini. „Restaurantul” de la bucătăria spitalului abia s-a deschis.

Totuşi, la o masă aproape de uşă, profesorul Ilie Ticărel (86 de ani) aşteaptă porţia de fasole scăzută.

De când a rămas văduv, bărbatul vine în fiecare zi să mănânce la spital şi este încântat de gustul fasolei scăzute.

„Eu vin aici să mănânc pentru că este ieftin şi pentru că este mâncarea bună”, recunoaşte bătrânul profesor. Între timp, la o altă masă s-a aşezat un alt client.

Anghel Ion (47 de ani) lucrează la o firmă în apropierea spitalului şi vine destul de des să-şi ia prânzul în sala de mese a unităţii.

„Este foarte bună mâncarea, tocmai de aceea când timpul îmi permite vin să mănânc. Şi fasole scăzută ca aici, mai face doar soţia”, spune clientul zâmbind.

Un meniu cu două feluri de mâncare costă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia doar 3,7 lei.

Preparatele diferă în funcţie de zile, însă în zilele când se pregăteşte fasolea scăzută, vin şi cei mai mulţi clienţi.

Brutăria de la spital

Într-o altă încăpere, aflată în aceeşi incintă a bucătăriei, doamna Iuliana frământă coca pentru pâine. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia de mai bine de un an şi jumătate pâine se coace la bucătărie.

Unitatea medicală a primit din donaţii grâu pe care l-a transformat în făină din care face pâine. Peste 1.300 de chifle se pregătesc zilnic la spital.

„Ideea a fost de a reduce, acolo unde a fost posibil costurile. Cheltuiam bani şi pe pâine, lucru pe care acum nu-l mai facem”, conchide Adrian Berbece, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
 

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești