ISU Ialomiţa acţionează pentru salvarea a 70 de persoane înzăpezite. Cea mai gravă situaţie este pe ruta Iazu-Bărăganu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumuri înzăpezite în Bărăgan FOTO ISU Călăraşi

Aproximativ 70 de persoane aflate în trafic cu 35 de autovehicule au fost blocate de nămeţi în judeţul Ialomiţa. Acestea sunt înzăpezite pe ruta Iazu – Bărăganu (DN21), dar şi în zonele Griviţa-Nicoleşti-Tovărăşia şi Miloşeşti. În toate cazurile sunt depuse eforturi pentru salvarea oamenilor, scoaterea  maşinilor din nămeţi.

La faţa locului acţionează structurile M.A.I., Serviciile voluntare din localităţi, secţiile de drumuri judeţene şi naţionale şi alţi membri ai comunităţilor.

Conform ISU Ialomiţa, în cursul serii de 5 februarie, o coloană de aproximativ 25 de maşini a fost dislocată din zona Iazu, cu sprijinul unui utilaj al societăţii de drumuri naţionale, coloana fiind direcţionată spre municipiul Slobozia sub coordonarea subprefectului Barbu Emilian. Aproximativ 14 persoane au fost  cazate în spaţiile special amenajate de la Liceul Tehnologic ”Al.I.Cuza”, restul găsindu-şi adăpost la rude. 

În prezent se lucrează la foc continuu pentru deblocarea maşinilor rămase înzăpezite pe ruta Iazu – Bărăganu, iar în zona Nicoleşti acţionează un utilaj de deszăpezire, o autoşenilată şi alte 2 autospeciale de la ISU Ialomiţa, precum şi o ambulanţă SAJ pentru salvarea unui bărbat blocat din cursul nopţii la Nicoleşti. Forţele au fost direcţionate către acesta întrucât de mai bine de 9 ore nu se mai putea lua legătura cu acesta, însă el a fost găsit conştient şi cooperant. De asemenea, alte 6 vehicule cu 18 persoane sunt în curs de deblocare în zona satului Tovărăşia, din comuna Miloşeşti. Toate persoanele sunt tefere. 

În permanenţă, din Centrul judeţean pentru conducerea şi coordonarea intervenţiei, aflat sub coordonarea Toniţei Manea, prefectul judeţului Ialomiţa, se menţine telefonic legătura cu şoferii blocaţi în nămeţi, iar acolo unde este cazul, aceştia sunt relocaţi către autotrenuri sau alte autoturisme care încă au rezerve de combustibil şi de căldura. Prioritate pentru forţele de intervenţie o reprezintă cazurile şi urgenţele medicale, unde utilajele de deszăpezire lucrează în sprijinul autosanitarelor. 

În urma manifestării fenomenelor meteorologice caracterizate prin viscol, ninsoare abundentă şi vânt puternic, în judeţul Ialomiţa, zeci de localităţi au rămas fără energie electrică. Deşi se lucrează la remedierea avariilor, în continuare sunt l46 de localităţi nealimentate sau parţial alimentate cu energie electrică, fiind afectaţi peste 47.000 de consumatori.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete