Incendiu violent la o hală de sortare a deșeurilor menajere din Slobozia

0
Publicat:

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița a fost alertat sâmbătă seară, în jurul orei 21.50, despre producerea unui incendiu puternic la o hală de sortare a deșeurilor menajere, în municipiul Slobozia.

Incendiu puternic la o hala de sortare a deșeurilor din Slobozia. FOTO ISU Ialomița

La locul solicitării s-au deplasat de urgență șapte echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN, o ambulanță SMURD, o autoscară și o cisternă.

În sprijinul acestora au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Buzău și două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU București-ILFOV.

 La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei hale metalice, pe o suprafață de aproximativ 1600 metri pătrați. 

Foc violent la Fetești pe 100 de hectare

În urmă cu o lună, după mai bine de cinci ore de intervenţie, pompierii ialomiţeni au reuşit să stingă incendiul violent care cuprinsese, pe 9 iulie, aproximativ 100 de hectare de teren.

Conform ISU Ialomița, incendiul izbucnit la marginea oraşului Feteşti şi care s-a extins la o cultură de viţă-de-vie dar şi într-un cimitir a avut drept cauză probabilă folosirea intenţionată a sursei de foc. Aceasta este concluzia specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Incendiul a fost provocat intenționat

Conform datelor furnizate de ISU Ialomiţa, „cauza probabilă de izbucnire a incendiului, a fost stabilită ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere”.

Focul a izbucnit pe un teren acoperit de vegetaţie uscată şi gunoi la marginea municipiului Feteşti. Pompierii au lichidat incendiul care s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare de teren. 

Bilanţul făcut public de ISU Ialomiţa arată că flăcările au afectat două anexe gospodăreşti nelocuite, aproximativ 10 metri cubi de masă lemnoasă şi culturi de viţă de vie pe o suprafaţă de aproximativ un hectar.

De asemenea, conform pompierilor, focul s-a extins într-un cimitir, unde au fost produse pagube la 20 de morminte. Intervenţia a fost una dificilă din cauza vântului puternic. Flăcările violente puneau în pericol locuinţele din zonă. Din fericire, focul a fost izolat şi nu a afectat gospodăriile oamenilor.

Prin ardere se eliberează compuși toxici

Conform unui ghid întocmit de Greanpeace România și Zero Waste România, în timp ce sunt arse, deșeurile eliberează substanțe chimice sub forma unor compuși extrem de toxici pentru organismul uman și natură.

De exemplu, plasticul ars emană, printre altele, dioxine: unele dintre cele mai periculoase substanțe generate de om prin activități precum arderea deșeurilor din PVC.

Conform studiilor de specialitate, cauzează cancer, probleme de imunitate și reproductive, dar și alte afecțiuni. Nu au gust sau miros, iar marea problemă este că sunt bioacumulative, așa că sunt stocate în organism pe termen foarte lung, după ce intră în corp prin inhalare/ingestie directă, sau prin consumul de carne, lapte, ouă de la animale contaminate.

Odată intrate în organism, pot rămâne și genera consecințe timp de decenii – femeile le transmit copiilor, care se pot naște cu diverse afecțiuni fizice sau mentale. 

Majoritatea deșeurilor din lumea modernă conțin substanțe care devin extrem de toxice prin ardere. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"