FOTO Turul României în tăcere. Povestea unicului explorator surd din sud-estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Vâlcu alături de familia sa şi primarul Sloboziei, înainte de a pleca în expediţie FOTO: M.S.

Un bătrân de 62 de ani din Slobozia, cu deficienţe de auz, va face turul României, pe bicicletă, în 20 de zile. Nu este prima expediţie a exploratorului din Bărăgan. Tot pe bicicletă el a ajuns până la Viena.

Din dragoste pentru România

Gabriel Vâlcu (62 de ani) este un exemplu de putere pentru fiecare dintre noi. Este unicul explorator cu deficienţe de auz din sud-estul ţării care pleacă pe bicicletă să bată România în lung şi-n lat.

Fost campion naţional la ciclism în anii tinereţii, bătrânul a mers pe două roţi de la Slobozia şi până la Chişinău şi retur, apoi de la Slobozia şi până la Viena şi retur.

„Sunt cele mai importante expediţii ale mele. Sunt mândru de ceea ce am reuşit să fac” mărturiseşte exploratorul de la Slobozia.

Chiar dacă are o vârstă înaintată, curajul nu i-a pierit. Aşa că marţi a pornit în turul României. Traseul său cuprinde o distanţă de 2000 de kilometri, pe care speră să-i parcurgă în maximum 20 de zile. A plecat de la Slobozia şi va trece prin cele mai importante oraşe ale ţării, precum Craiova, Timişoara, Arad sau Satu-Mare.

„Toată lumea mă întreabă ce mi-a venit de fac această expediţie? Răspunsul este destul de simplu. Îmi place România. Avem o ţară frumoasă pe care trebuie să o vizităm. Eu am ales să fac acest lucru pe bicicletă” a declarat Gabriel Vâlcu.

Două săptămâni de antrenamente

Înainte de a porni în această expediţie, exploratorul din Slobozia s-a antrenat vreme de două săptămâni la munte. El a parcurs, în toată această perioadă de timp, distanţa Slobozia-Braşov şi retur.

Turul României pe bicicletă îl va costa pe Gabriel Vâlcu aproximativ 3000 de lei. Banii i-a primit în urma unei donaţii acordată de Primăria Slobozia şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Tot municipalitatea i-a acordat exploratorului slobozean şi o scrisoare pe care acesta să o arate tuturor cetăţenilor ale căror comunităţi le va vizita.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG