FOTO Bestiile care au cutremurat Bărăganul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin Bărăganul ultimului deceniu s-au perindat personaje desprinse parcă din filmele de groază. Criminali, sociopaţi dar şi pedofili şi-au făcut veacul pe aici şi au însămânţat teroarea printre localnici.

La sfârşitul verii anului 1999, la Sălcioara, localitate aflată aproape de limita dintre judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, nenorocirea s-a abătut asupra întregului sat.

În timp plecase la câmp, un localnic a zărit în lanul de porumb câteva hăinuţe ale unui copil. Omul a mai mers câţiva metri până când a ajuns la un canal de irigaţii.

Aici a făcut o descoperire macabră. Cadavrul unei fetiţe zăcea într-o baltă de sânge. Cutremurat, omul nu a mai stat pe gânduri şi a chemat imediat poliţia.

După câteva verificări, oamenii legii au stabilit  că trupul neînsufleţit aparţine micuţei Maria Dumitru, o fetiţă de doar trei ani şi jumătate.

Copilă violată şi ucisă

Vestea morţii fetiţei a zgudit din temelii tot satul. Oamenii nu mai aveau linişte şi doreau să afle cine a putut să omoare un copil nevinovat.

Ancheta oamenilor legii i-a înspăimântat şi mai tare pe localnicii din Sălcioara. În urma autopsiei trupului neînsufleţit, s-a descoperit faptul că micuţa Maria fusese îmbătată, târâtă în canalul de irigaţii, apoi violată şi omorâtă.
Cu toate acestea, vinovatul se afla încă în libertate şi putea oricând să mai facă o adoua victimă.

Filmul unei tragedii

După câteva zile, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe cel cel care a batjocorit-o pe micuţa Maria, iar apoi a omorât-o. Este vorba despre un sătean, pe numele său Cătălin Cioc, care la vremea respectivă avea 18 ani.

Dus la poliţie, tânărul le-a povestit anchetatorilor că a vazut-o pe micuţă singură pe stradă, a luat-o de mână şi a convins-o să meargă cu el, sub pretextul că vrea să îi arate ceva pe câmp.

„Inculpatul a luat victima în braţe, a traversat astfel lanul de porumb şi de aici, a coborât cu victima în canalul de irigaţii, care era golit de apă. Aici, şinând victima în braţe a întreţinut raporturi sexual cu fetiţa“, a declarat, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Pentru fapta sa, bestia a primit o condamnare de 23 de ani de închisoare, el ispăşindu-şi pedeapasa la Penitenciarul Giurgiu.

Monstrul din Marsilieni

În urmă cu un trei ani,  un necaz s-a abătut asupra localităţii ialomiţene Marsilieni. Liniştea satului a fost spulberată în momentul în care oamenii au aflat că un localnic a sechestrat şi violat cu bestialitate o fetiţă de doar nouă ani.

Micuţe se numeşte Iuliana Cârlig şi a fost supusă mai multor perversiuni sexuale de către un vecin, Constantin Mirea (51 de ani).

Fetiţa plecase să se joace pe stradă, moment în care bărbatul a luat-o de mână şi a dus-o la el în casă.
După ce a încuiat-o într-o cameră şi i-a turnat pe gât ţuica şi vin, el a bătut-o cu pumnii şi cu picioarele, iar apoi a violat-o cu sălbăticie.

Fetiţa a scăpat din mâinile monstrului abia spre dimineaţă, când a reuşit să fugă din casa violatorului şi să ajungă la bucinii săi, cărora le-a povestit ceea ce s-a întâmplat.

„Mi-a dat să beau vin şi ţuică, apoi m-a luat la bătaie. A stins lumina în cameră şi s-a urcat peste mine“, povestea îngrozită, la acea vreme, micuţa Iuliana.

Refuza să recunoască faptele

În momentul în care a aflat că nepoata i-a a fost batjocorită, Ion Cârlig ( 62 ani), bunicul micuţei Iuliana, a mers la uşa agresorului şi i-a cerut explicaţii. Violatorul nu a vrut să recunoască ceea ce făcuse şi a declarat că acuzele care i se aduc nu sunt adevărate.

„Mi-a zis că fata minte şi că nu  a chemat-o la el. S-a făcut că nu ştie nimic. Eu am pus mâna pe telefon şi am chemat imediat poliţia “, a povestit bătrânul cu lamcrimi în ochi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model