EXCLUSIV: De la avocat de succes, la ajutor de bucătar în Penitenciarul Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închis pentru înşelăciune, fostul avocat de succes este acum om de bază al popotei Penitenciarului Slobozia şi a înlocuit prevederile Codului de Procedură Penală cu reţetele de bucătărie.

Om de bază al Baroului Călăraşi până nu demult, ex-avocatul Dan George Zane (37 de ani), fiul fostului şef al IPJ Călăraşi, generalul de brigadă Ion Zane, a fost nevoit să lase roba anul trecut, în urma unui scandal de proporţii. Acum, în spatele gratiilor, găteşte zilnic pentru angajaţii unităţii.



Condamnat pentru înşelăciune

În urmă cu un an, avocatul, pe atunci, Dan George Zane primea o veste care avea să îi schimbe complet viaţa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl condamna la trei ani de închisoare. Zane a fost judecat, timp de opt ani, alături de alte şase persoane, într-un dosar de trafic de maşini de lux furate. Concret, procurorii l-au acuzat pe fostul avocat că, în 2001, a vândut un autoturism Volkswagen ascunzându-i cumpărătorului că actele maşinii fuseseră întocmite în fals.



Avocatul din popotă

La scurt timp după ce a fost încarcerat la Slobozia, fostul avocat s-a prezentat în faţa Comisiei pentru Regim şi, mai apoi, a celei pentru Muncă. Odată ajuns aici, a ales să dea o mână de ajutor la popota în care se pregăteşte mâncarea pentru cadrele penitenciarului.

Astfel, fostul avocat îşi petrece zilnic aproximativ opt ore punând în aplicare diverse reţete, alături de bucătarul-şef şi celelalte ajutoare ale sale. Iar asta timp de cinci zile pe săptămână. „Este opusul armatei. Acolo, se gătea pentru noi. Aici, gătim noi“, explică George Zane.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort