Cum s-a petrecut tragedia de pe DN2A. Titi Aur, fost pilot de raliuri: La 70-80 km/h, nu mai spun peste 90, toată lumea din maşini moare sau vor fi răniţi grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia din judeţul Ialomiţa în care 10 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 7 au fost rănite grav readuce în discuţie reguli de care şoferii nu ţin cont pe şosele, dar şi viteza care ucide instantaneu. Titi Aur, fost pilot de raliuri, expert în conducere defensivă, a spus într-o intervenţie pentru DC News că sigur în acest caz au fost încălcate mai multe norme.

"Nu se face nimic organizat, nimic pentru a reduce astfel de tragedii sau de victime. Este un drum normal, doar că toţi cei care conduc trebuie să înţeleagă că sunt într-un mare pericol şi li se poate întâmpla chiar şi lor. Pentru a ajunge la conştientizare, trebuie să se facă protecţia muncii. Singura meserie în care nu se face protecţia muncii este condusul maşinii. Nu ştiu cine e vinovatul aici, dar, indiferent cine e, cu siguranţă cineva n-a respectat reguli minime- viteza mai mare, neatenţia, oboseală la volan, aderenţă scăzută. Nu putem evita astfel de tragedii decât în momentul în care şoferii vor conştientiza că li se poate întâmpla şi lor. La peste 67 de km/h nimeni nu mai scapă din impact frontal. Peste 70-80 km/h, nu mai spun peste 90 km/h, toată lumea din maşini moare sau vor fi răniţi grav, ” a spus Titi Aur.

Zece persoane au murit şi 7 au fost rănite într-un accident rutier, petrecut pe DN2A, sâmbătă dimineaţă, la ora 05.15. Conform IPJ Ialomiţa, un TIR a pătruns pe contrasens şi a spulberat un microbuz în care se aflau 17 persoane, toate din comuna Munteni Buzău. Şoferul autocamionului, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din  judeţul Ialomiţa se întorcea la Târgu Jiu. Plecase în cursă vineri, la ora 16.00 şi condusese toată noaptea. La doar câţiva kilometri de destinaţie, într-o curbă uşoară, a intrat pe contrasens şi a izbit violent microbuzul.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete