Avocatul Poporului deschide porțile la Slobozia, în perioada 10-14 octombrie

0
Publicat:

Biroului Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului organizează “Zilele Porților Deschise” în perioada 10-14 octombrie, în intervalul orar 10.00-14.00. Prin acest eveniment se marchează și 25 de ani de la înființarea instituției Avocatul Poporului.

Zilele porților deschise la Biroul Avocatul Poporului din Slobozia FOTO Adevărul

Evenimentul este dedicat jurnaliștilor, studenților care studiază specializările Drept, Științe Sociale, Jurnalim și Comunicare, Administrație Publice, precum și cetățenilor sau elevilor de gimnaziu și liceu.

Biroul Avocatul Poporului s-a deschis oficial la Slobozia pe 17 septembrie 2021 şi coordonează activitatea şi în judeţele Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov. Instituţia Avocatul Poporului are rolul de a media relaţia cetăţenilor cu instituţiile statului.

Petiţiile către Avocatul Poporului pot fi transmise sub orice formă, instituţia având şi un program de audienţe: luni şi miercuri, între orele 10.00 şi 14.00; marţi şi joi, între orele 12.00 şi 16.00. Biroul Avocatului Poporului este deschis în incinta Primăriei Slobozia, în fostele birouri ale Serviciului Taxe şi Impozite.

Apărător al drepturilor și libertăților persoanelor

Avocatul Poporului este organizat şi funcţionează în România exercitând un mandat general de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora în special cu autorităţile publice.

Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei.

De asemenea, în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandări. Prin recomandările emise, Avocatul Poporului sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii actelor sau faptelor administrative.

14 birouri, înființate la nivel teritorial

Pentru a facilita accesul tuturor cetăţenilor, atât din zonele urbane, cât şi din zonele rurale, la instituţia Avocatul Poporului, la nivel teritorial au fost înfiinţate 14 birouri, care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială de competenţă jurisdicţională a curţilor de apel, fiind organizate în: Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Biroul Teritorial al Avocatului Poporulul va avea în primă instanţă 3 angajaţi şi va deservi alte 4 judeţe limitrofe Ialomiţei. Ulterior, în funcţie de volumul de sesizări şi petiţii, numărul angajaţilor ar putea creşte.

Instituţia Avocatul Poporului are rol de mediere între cetăţeni şi instituţiile statului şi nu poate reprezenta în instanţă petenţii. Instituţia are peste 120 de angajaţi, iar la nivelul întregii ţări au fost deschise până acum 14 Birouri Teritoriale.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"