Avertizarea de cod portocaliu de ger intră în vigoare duminică noaptea. Ce sunt sfătuiţi oamenii să facă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atenţionarea cod portocaliu de frig va intra în vigoare în noaptea de duminicăm spre luni, iar Ialomiţa se află printre judeţele unde valul de ger va aduce temepraturi minime de între -22 şi -12 grade.

De luni, de la ora 03.00, va intra în vigoare o atenţionare cod portocaliu emisă de ANM, care va fi valabil până joi, 1 martie, la ora 10.00. În acest interval, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât pe timpul nopţii, cât şi pe timpul zilei, în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig. Meterorologii spun că de luni dimineaţă aria ninsorilor se va extinde, în sud şi sud-est vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei.

Ce măsuri iau autorităţile

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că a dispus prefecturilor convocarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, asigurarea bunei funcţionări a utilităţilor publice şi monitorizarea stocurilor de materiale antiderapante destinate intervenţiei pe reţeaua de drumuri la nivel naţional. Echipajele SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă vor fi prezente în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară amenajate de autorităţile locale. De asemenea, pacienţii dializaţi şi femeile însărcinate, care din cauza viscolului riscă să rămână blocaţi în zone izolate vor fi transportaţi la unităţile sanitare din teritoriu şi internaţi la secţiile de specialitate, mai spune MAI.

Sfaturi pentru şoferi

Reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să evite petrecerea unui timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diverse afecţiuni, să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate, iar orice situaţie de risc să fie sesizată la numărul unic de urgenţă 112.

De asemenea, şoferilor li se recomandă să aibă autoturismele echipate de iarnă, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule şi să folosească frâna de motor. Totodată, pentru evitarea producerii unor incendii, pompierii recomandă verificarea instalaţiilor de încălzire şi evitarea folosirii unor surse de căldură improvizate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”