VIDEO Marin Condescu, fostul şef al Pandurilor Tg. Jiu, află vineri dacă va fi arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu la Tribunalul Olt, alături de Viorel Temelescu (cu ochelari soare)  (FOTO: Mugurel Manea)

Tribunalul Olt a amânat, marţi – 20 mai, pentru finele acestei săptămâni, pronunţarea asupra propunerii procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Marin Condescu, fostul şef al clubului de fotbal Pandurii Tg. Jiu. Alături de adjunctul său, Viorel Temelescu, Condescu e acuzat de spălare de bani, delapidare, înşelăciune, fals şi uz de fals, pe vremea când conduceau clubul de fotbal menţionat.

Dosarul în care Marin Condescu este inculpat a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Olt în urma deciziei Curţii de Apel Craiova de strămutare a cauzei de la Tribunalul Gorj. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au cerut strămutarea dosarului dintr-un singur motiv: fiica lui Marin Condescu este asistent judiciar la Tribunalul Gorj. Magistraţii Curţii de Apel din Craiova au analizat cererea şi au fost de acord cu strămutarea cauzei la instanţa din Olt în momentul în care dosarul va fi soluţionat cu trimiterea în judecată a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu. Iar acel moment a venit acum, după ce, săptămâna trecută, procurorii Parchetului Tribunalului Gorj au finalizat cercetările în cazul fostului preşedinte de la Pandurii Târgu Jiu şi a adjunctului său în dosarul unde sunt acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse, prejudiciul imputat acestora fiind de aproximativ cinci milioane de lei.

Cauza respectivă s-a aflat, până astăzi, în Camera Preliminară la Tribunalul Olt. La termenul de azi s-au prezentat ambii inculpaţi, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, care au stat în sala de judecată aproape şapte ore alături de avocaţii lor pentru a răspunde ultimelor întrebări ale judecătorului de Cameră Preliminară pe dosar. Înainte să intre în sala de judecată, Condescu s-a arătat optimist faţă de decizia magistraţilor de la Olt şi a afirmat că are încredere în aceştia vizavi de procesul său.

“Am încredere în decizia judecătorilor de la Tribunalul Olt. Eu am adus bani la Pandurii (echipa de fotbal Pandurii Tg. Jiu, n.r.), nu am luat”, a declarat Condescu.

La finalul ultimelor audieri din Camera Preliminară, audieri ce s-au derulat până la ora 19.30 doar în prezenţa părţilor protagoniste în proces, instanţa a amânat pentru vineri – 23 mai, pronunţarea unei decizii vizavi de propunerea procurorilor de la Gorj de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pentru 30 de zile.

Reamintim că Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost reţinuţi iniţial pe data de 12 noiembrie 2013, iar, ulterior, au fost eliberaţi. Condescu a susţinut constant că este nevinovat.

Mai puteţi citi:

VIP judecat la Tribunalul Olt

FOTO-VIDEO  Zeci de liceeni din Slatina, săltaţi de la ore cu mascaţii pentru trafic şi consum de droguri

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort