UPDATE Preşedintele TSD Olt, Ionuţ Ivan,  plasat sub control judiciar. Procurorii l-au trimis în judecată pentru delapidare, fals în înscrisuri şi evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Ivan a dat de mai multe ori declaraţii la Parchet în acest caz. FOTO: www.concretinolt.ro

Ionuţ Ivan, cel care ani de zile a manageriat clubul FC Olt, finanţat mai întâi de Primăria Slatina, ulterior de CJ Olt, a fost trimis în judecată şi reţinut vineri-seară de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind acuzat de delapidare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a hotărât sâmbătă, 4 iunie, măsura controlului judiciar.

UPDATE Ionuţ Ivan, finul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Olt Marius Oprescu, a fost plasat sub control judiciar, aceasta fiind soluţia pronunţată astăzi de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Slatina.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina l-au trimis în judecată pentru delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, vineri-seară dispunând şi reţinerea sa, iar astăzi solicitând arestul preventiv pentru 30 de zile, măsură pe care judecătorul a respins-o.

Ivan este acuzat că „în cursul anilor 2013-2015, inculpatul Ivan Cătălin-Ionuţ, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Club Sportiv F.C. Olt Slatina, şi-a însuşit prin retragere din contul acestei asociaţii sau prin efectuarea de plăţi reprezentând angajamente ce nu aveau legătură cu aceasta, suma de 803 946 de lei, iar, în aceeaşi perioadă de timp, a încheiat convenţii civile cu jucătorii de fotbal în scopul diminuării cuantumului obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat, şi, ulterior, a beneficiat de rambursare de TVA în cuantum de 126 334 lei; de asemenea, inculpatul  a semnat în calitate de membru fondator al Asociaţiei Club Sportiv F.C. Olt Slatina statutul şi actul constitutiv conţinând menţiunea că cenzor al asociaţiei este expertul contabil C.A.M., menţiune necorespunzătoare adevărului“, se menţionează în comunicatul remis de Parchet. totodată, mai anunţă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în comunicatul citat, pentru recuperarea prejudiciului s-a impus sechestru asigurator asupra unui imobil deţinut de Ivan.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Ionuţ Ivan, în prezent director economic al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu, este cercetat de procurori într-un dosar în care, prin intermediul clubului de fotbal FC Olt, care în câţiva ani a trecut prin mai multe forme de organizare şi a primit mai multe denumiri, s-ar fi devalizat zeci de miliarde lei vechi. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, dar şi managerul public al Slatinei, Cristian Cismaru, doi şefi ai unor instituţii care au alocat sute de mii de lei, bani despre care inclusiv Curtea de Conturi s-a pronunţat că ar fi fost cheltuiţi cu încălcarea legii. Tot printre cei vizaţi în dosar se mai află: antrenorul fotbaliştilor slătineni, Dan Oprescu, fratele vicepreşedintelui CJ Olt, prietenul şi partenerul de afaceri al şefului CJ Marius Oprescu, Claudiu Postolache, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care au sponsorizat echipa de fotbal. Ştire în curs de actualizare.  

CITIŢI ŞI: Consiliul Judeţean Olt “aruncă cu bani” în FC Olt Slatina

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
21 septembrie, ziua în care s-a născut Dem Rădulescu
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
„Înțepături” între profesori pe tema creșterii normei. „Cum fac învățătoarele cele două ore remediale?” vs „Câinele moare de drum lung”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”