Unul din trei pensionari din Olt încasează pensia minimă. Care este cea mai mare pensie în județ

0
Publicat:

Casa Județeană de Pensii Olt a plătit în ianuarie peste 85.000 ajutoare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei, în condițiile în care, în județ, sunt mai puțin de 100.000 pensionari.

Cei mai mulți pensionari au venituri extrem de mici FOTO: Shutterstock

Cifrele arată că peste o treime dintre pensionarii Oltului încasează pensia minimă, care de la 1 ianuarie 2023 a ajuns la 1.125 lei. Mai mult de jumătate dintre pensionarii aflați în evidențele Casei Județene de Pensii Olt primesc lună de lună de la poștaș sau în contul bancar cel mult1.500 lei în contul pensiei. Alți peste 17.000 au pensii între 1.501 și aproape 2.000 lei, iar alți puțin peste 17.000 ridică lunar între 2.000 și aproape 3.000 lei. Doar câteva mii de pensionari au venituri decente din pensie și nu toți au contribuit pentru acești bani.

Ajutor de cel mult 1.000 lei, în două tranșe, pentru cei mai săraci

În luna ianuarie, pensionarii cu cele mai mici venituri (cel mult 3.000 lei) au primit o primă tranșă din ajutorul pe care statul îl acordă în acest an, în două tranșe, pentru a-și putea plăti facturile. Cei cu venituri între pensia minimă (pensie socială) de 1.125 lei și cel mult 1.500 lei primesc 1.000 lei, o primă tranșă în ianuarie și a doua tranșă în octombrie. Cu 200 lei mai puțin primesc cei cu pensii între 1.501 și 2.000 lei și doar 600 lei, tot în două tranșe, primesc cei cu pensia între 2.001 și 3.000 lei.

La stabilirea plafonului în funcție de care se acordă ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 168/2022 se iau în calcul următoarele venituri:

- veniturile din pensii acordate in sistemul public de pensii, platite in luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

- veniturile din pensii acordate in sistemele neintegrate sistemului public de pensii, platite in luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

- veniturile din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu urmatoarele exceptii: indemnizatiile acordate în temeiul Legii nr. 341/2004, sotului supravietuitor, copilului si părintelui eroului martir, soțului supraviețuitor, copiilor și părinților celui decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, indemnizațiile, indemnizația de gratitudine și sporul de participare la război acordate în temeiul Legii nr. 49/1991 invalizilor de război, veteranilor de război, văduvelor de război, pensionarilor I.O.V.R. accidentați de război în afara serviciului ordonat;

- veniturile din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009;

- veniturile din salarii și asimilate salariilor, la nivelul lunii octombrie 2022, respectiv iulie 2023.

Cea mai mare pensie, în Olt - 37.433 lei

Dacă majoritatea covârșitoare a pensionarilor se descurcă cu bani extrem de puțini, la polul opus sunt „pensionarii de lux”, care încasează pensii în baza unor legi speciale, și pensionarii care au realizat venituri foarte mari în timpul activității, au contribuit și acum au parte de bătrâneți liniștite.

Cea mai mare pensie care se acordă prin CJP Olt în județul Olt se ridică la 37.433 și este încasată de un pensionar care a contribuit la fondul asigurărilor sociale. În top 5, tot pensii în baza contributivității, sunt următoarele sume: 36.636 lei, 21.524 lei, 18.960 lei și 16.945 lei. Ar fi vorba de foști șefi din cadrul întreprinderilor de pe platforma industrială a Slatinei.

Nici pensionarii cu pensii stabilite în baza unor legi speciale (magistrații) nu stau foarte rău. Iată cum arată, pentru această categorie de pensionari, top 5: 29.172 lei; 29.024 lei; 28.665 lei; 27.776 lei și 27.681 lei. De menționat că în cazul ambelor categorii de pensionari este vorba de cuantumul brut al pensiei.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare