Un tânăr condamnat în Italia pentru viol a fost prins la Corabia. A comis fapta acum 9 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Corabia, judeţul Olt, au prins un tânăr de 34 ani, dat în urmărire internaţională, care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul în vârstă de 34 ani, condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru viol şi complicitate la sustragerea unor bunuri, a fost depistat pe raza localităţii Corabia, de unde şi este, la acest moment fiind în arestul IPJ Dolj, în aşteptarea extrădării. Bărbatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în 2011.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au depistat un bărbat urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunilor de viol şi complicitate la bunuri sustrase, fapte comise pe teritoriul Italiei. 

La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Italia, pe numele unui bărbat, de 34 de ani, din oraşul Corabia, condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Pentru punerea în executare a mandatului de arestare, poliţiştii olteni au beneficiat de date şi informaţii oferite de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Olt au prezentat bărbatul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Craiova, unde a fost dispusă măsură reţinerii pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Marcel Vela a anunţat extrădarea către SUA a doi cetăţeni care au comis infracţiuni internaţionale şi au fost prinşi în România

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro