Slatina: Zorina Bălan reprezintă Oltenia la „Vocea populară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala concursului naţional de folclor se desfăşoară duminică, 16 ianuarie la Bucureşti şi va fi transmisă în direct pe TVR3, de la ora 17.

Născută într-o familie de lăutari, Zorina Bălan, de 26 ani, din comuna olteană Izbiceni cântă de la vârsta de trei ani. Participă la competiţii muzicale din adolescenţă şi a obţinut numeroase premii cu care se mândreşte. Marele Premiu la „Rapsodia Românească“ sau la „Zavaidoc“, premiul I la „Cântecele românilor de pretutindeni“ sau la „Corabia de Aur“ şi premiul II la Festivalul „Maria Lătăreţu“ sunt doar câteva dintre distincţiile care i-au încununat activitatea. La sfârşitul acestei săptămâni va urca pe scena Sălii Radio din Capitală, reprezentând Oltenia la finala Concursului Naţional de Folclor „Vocea populară“, realizat de TVR şi îşi va disputa marele trofeu al competiţiei cu alţi patru concurenţi aleşi în urma selecţiilor regionale. „E o sarcină nu prea uşoară dar singurele mele dorinţe sunt să mulţumesc publicul, juriul să fie corect iar eu să mă prezint aşa cum ştiu mai bine. Am emoţii, dar sunt constructive“, spune solista.

Vrea să lanseze primul său album

Este fericită că cei doi copii ai săi, de cinci şi respectiv patru ani îi moştenesc talentul şi că soţul ei, interpret la acordeon, o însoţeşte peste tot prin ţară la cântări. Plănuieşte să scoată pe piaţă primul său album. „Am început ceva frumos şi vreau să duc la bun sfârşit. Eu am realizat un album cu 16 piese olteneşti dar am decis să nu-l mai lansez pentru că nu mă reprezintă în totalitate. Acum intenţionez să lansez un album cu cântece din zonele ţării dar şi un album cu muzică lăutărească veche“, explică Zorina. Tânăra interpretă iubeşte portul popular, având deja o colecţie care numără peste 15 costume tradiţionale. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!