Slatina: Vezi aici ce trebuie să faci în Duminica Floriilor ca să îţi meargă bine tot anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminica Floriilor sau Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim se sărbătoreşte astăzi, în ultima duminică dinaintea Paştelui. Această duminică a purtat şi denumirea de duminica graţierilor, pentru că în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri. Ea serbează sfârşitul postului dar şi reînvierea naturii.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune ca acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti.

De asemenea, apară casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute. În Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică, curăţă mormintele strămoşilor, şi agaţă de cruci rămurele de salcie.

În Muntenia, oamenii nu se spală pe cap deoarece există crezul că dacă faci asta în Duminica Floriilor, în care toţi pomii înfloresc, vei albi precum coroanele albe ale copacilor.

Din punct de vedere religios, Floriile marcheaza Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. În această zi este dezlegare la peşte pentru cei care au ţinut post.


Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi