Sinucidere la Slatina: un bărbat s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a decedat după ce s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din municipiu în cursul zilei de luni – 12 ianuarie. Iniţial, bărbatul a supravieţuit tentativei de suicid şi a fost transportat în stare conştientă la Spitalul Judeţean din localitate, dar, ulterior, a decedat la puţin timp. Deocamdată nu se cunosc motivele care l-ar fi determinat să întreprindă gestul anterior menţionat.

Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 11.40 când mai multe persoane au telefonat speriate la numărul unic de urgenţă „112”  şi au anunţat că un bărbat zace căzut în faţa unui bloc cu patru etaje de pe strada Cuza Vodă din Slatina. O ambulanţă s-a deplasat imediat la locul indicat şi a găsit la pământ un bărbat în vârstă de 62 de ani, în stare conştientă, dar prezentând multiple traumatisme.

Victima a fost transportată imediat la secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean din municipiu, unde medicii aflaţi de gardă la secţia menţionată au efectuat mai multe manevre pentru stabilizarea pacientului. Într-un final, la aproape o oră de la momentul în care a ajuns la spital, medicii au fost nevoiţi să declare decesul victimei.

„Pacientul a fost adus la Spitalul Judeţean prezentând multiple traumatisme şi leziuni interne, printre care un traumatism al coloanei vertebrale, fractură de bazin, torace etc. Din păcate, în cursul derulării încercărilor de stabilizare de la secţia Primiri Urgenţe, pacientul a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, ultimul fiind ireversibil”, a precizat dr. Cătălin Pătru, directorul medical al Spitalului Judeţean Slatina.

Deocamdată nu se cunosc motivele care l-ar fi determinat pe bărbat să apeleze la gestul menţionat. Cei care au indicat ambulanţierilor că bărbatul s-ar fi aruncat de la etaj au fost câţiva locatari ai blocului unde s-a petrecut accidentul.


Mai puteţi citi:

Microbuz răsturnat la Brebeni din vina şoferului

Accident soldat cu un mort şi doi răniţi la Dobrosloveni

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort