Reacţie în lanţ a magistraţilor din Olt. Judecătorii vor trece de la purtarea de banderole la restrângerea activităţii. Se cere demisia ministrului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primii care au anunţat proteste au fost magistraţii Tribunalului Olt FOTO: Alina Mitran

Primii au fost magistraţii Tribunalului Olt, însă rând pe rând judecătorii din judeţ au hotărât, sau au programate Adunări Generale, să se alăture protestului iniţiat la nivel naţional, ameninţând cu restrângerea activităţii. Sunt hotărâţi să intre în sală doar pentru cauzele urgente.

Judecătorii cer respectarea echilibrului puterilor în stat, reclamând că hotărâri definitive pronunţate de instanţe nu sunt puse în aplicare de către Executiv şi că acelaşi Executiv emite ordonanţe de urgenţă cu încălcarea competenţei de legiferare. Sunt deranjaţi şi de faptul că nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum prevede legea,  gestionează bugetele instanţelor din ţară, ci ministerul, dar şi că de multa vreme prevederile legale se aplică diferenţiat şi discriminatoriu de ordonatorii principali de credite atunci când vine vorba de deciziile date de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în recursuri în interesul legii. Lista nemulţumirilor magistraţilor este mult mai lungă, fiecare instanţă luând, în această perioadă, hotărâri cu privire la modalităţile de protest.

Primii care au hotărât să reacţioneze au fost judecătorii Tribunalului Olt, care au stabilit în cadrul Adunării Generale din 8 septembrie ca începând cu 12 septembrie, şi până în 16 septembrie, să poarte banderole albe pe mâna stângă în sala de judecată. La începutul acestei săptămâni s-au întrunit şi judecătorii Judecătoriei Slatina, care au hotărât aceeaşi formă de protest de astăzi, 13 septembrie 2016, şi până la sfârşitul săptămânii, iar dacă nemulţumirile lor rămân nesoluţionate, de săptămâna viitoare să procedeze la restrângerea activităţii, acceptând să soluţioneze doar cauzele urgente.

„Am hotărât că este nevoie de o perioadă-tampon, din respect pentru oamenii care nu au cunoştinţă de aceste proteste. De săptămâna viitoare însă vom intra în sală şi vom judeca numai cauzele urgente“, a declarat preşedintele Judecătoriei Slatina, judecătorul Dan Lixandru, precizând că la intrarea în sălile de judecată au fost postate anunţuri privind acţiunea judecătorilor. Cauzele urgente pentru secţia penală înseamnă 10-15%, în timp ce secţiile civile vor judeca, spre exemplu, ordinele de protecţie, suspendările de executare silită, punerea sub interdicţii etc., restrângerea activităţii fiind şi în acest caz semnificativă. Amânările în cauze vor în primă fază de un termen.

Tot judecătorii slătineni au hotărât, cu unanimitate de voturi, „ susţinerea publică a demisiei ministrului justiţiei“, se precizează în comunicatul postat pe portalul instanţei, pe care îl puteţi consulta AICI.

De mâine, 14 septembrie, vor intra cu banderole albe pe braţ şi judecătorii din Caracal. În funcţie de reacţia puterii executive la solicitări, a precizat vicepreşedinta Judecătoriei Caracal, Mihaela Stoicea, judecătorii acestei instanţe se vor întruni din nou în Adunarea Generală pentru a hotărî pentru săptămâna viitoare şi alte forme de protest.

La Judecătoria Balş încă nu s-a luat nicio hotărâre cu privire la conduita judecătorilor având în vedere ce se întâmplă în ţară, dar cel mai probabil  în următoarele zile se va decide, a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei, judecătorul Daniela Leonte. La Corabia, în schimb, nu s-a luat în discuţie problema, fiind a doua zi după încheierea programului de permanenţă, a precizat purtătorul de cuvânt, judecător Mariana Nicolae.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model