Video Protest cu 200 oameni la Slatina. „În România, singura strategie este să închidă tot și populația să plece” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliștii Cartel Alfa au ieșit miercuri, 19 octombrie 2022, în stradă, Caravana Protestelor ajungând și la Slatina. Protestul se mută joi, 20 octombrie, la București.

Sindicaliștii Cartle Alfa au protestat la Slatina FOTO: A.M.

Aproximativ 200 sindicaliști au protestat în fața Prefecturii Olt, începând cu orele prânzului. Sunt lucrători din industrie, dar și bugetari și pensionari, după cum a precizat liderul Cartel Alfa Olt, Cristel Ioțu. Cei mai mulți au fost sindicaliști din Slatina, cărora li s-au alăturat sindicaliști veniți din țară.

Protest al Cartel ALFA la Slatina FOTO: A.M.

O „Caravană a Protestelor” a plecat luni, 17 octombrie 2022, din Zalău, traversând Deva, Târgu-Jiu și Râmnicu-Vâlcea, orașe în care s-au desfășurat proteste. O altă caravană a plecat tot luni din Bacău, trecând prin Galați. Sindicaliștii porniți pe cele două rute vor ajunge joi, 20 octombrie 2022, în București, unde este programat un protest amplu.

„Dacă noi nu producem, voi de unde veți avea bani, măi, dobitocilor?”

Protestatarii au vorbit despre situația disperată în care au ajuns din cauza creșterii tuturor prețurilor, pe de o parte, iar pe de alta, din cauza închiderii porților mai multor fabrici industriale. Unii lideri și-au pierdut cumpătul și au folosit cuvinte grele.

„De 33 ani tot vin deștepții ăștia care, știți ce-au făcut? Au creat în România cadavre industriale. Să vedeți cum arată țara când trecem printr-un oraș cu cadavrele industriale. Sunt doar ziduri din beton, părăsite. Am vrea să părăsească și dobitocii din Parlament acel Parlament și să ajungă în stradă. (...) În România, singura strategia este să închidă tot ce are și toată populația României să părăsească  țara. Pentru cine, măi dobitocilor?! Dar dacă noi nu producem, voi de unde veți avea bani, măi dobitocilor? De la Bruxelles?”, li s-a adresat protestatarilor liderul unui sindicat din Maramureș.

Cuvinte deloc măgulitoare la adresa guvernanților au avut și alți lideri, invitați să le vorbească celor aproximativ 200 protestatari.

Ca la spectacol au asistat, în schimb, câțiva slătineni. Aceștia spun că o duc din ce în ce mai rău, și că nu mai pot face mare lucru cu banii din pensie, dar cu toate acestea nu simt să li se alăture protestatarilor.

E greu de trăit, aproape că nu mai e de trăit, iar protestele ar fi o soluție, dar nu așa și nu cu ăștia (n. red. - liderii sindicali). Niște proteste serioase, cum sunt în Franța, cum sunt și în alte țări, și poate s-ar mai schimba câte ceva”, a fost de părere un pensionar care s-a oprit să stea de vorbă cu alți tovarăși.

Câțiva slătineni au asistat la protest ca la spectacol FOTO: Alina Mitran

„Ne trebuie oameni patrioți și din păcate din ăștia nu mai sunt. Ne e greu că e război în Ucraina, așa ne spun, de-aia au crescut prețurile. Păi, dacă nu era războiul ăsta, ne țineau și acum în case, nu mai terminau pandemia”, l-a completat un alt pensionar.

Liderul Cartel Alfa Olt, Cristel Ioțu, întrebat de ce populația nu se alătură sindicaliștilor, a declarat: „De aproape patru luni de zile de când au început să fie emise acele facturi fantastice oamenii stau într-o latență. Probabil că așteaptă să vină iarna ca să-și dea seama ce înseamnă această criză a energiei”.

Problema prețului energiei a dus deja la închiderea, în Slatina, la singurul combinat de producere a aluminiului din România, ALRO, la închiderea a două treimi din activitatea de electroliză. De asemenea, activitatea combinatului de alumină din Tulcea, ALUM, a fost suspendată. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Urmează 13 zile magice pentru o zodie. Destinul îi surâde, are parte de binecuvântări, realizări și vise împlinite până pe 9 februarie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați