Poliţista „violată” Melania Renghea nu se lasă: a declarat apel în procesul pierdut contra fostului şef al Poliţiei Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Melania Renghea vs. Ion Voicu   (FOTO: Mugurel Manea)

Condamnată luna aceasta la doi ani închisoare cu executare în procesul contra lui Ion Voicu, fost şef al Poliţiei Olt, Melania Renghea, poliţista ce a provocat schimbarea întregii conduceri a IPJ Olt în 2013, continuă lupta. Renghea a contestat zilele acestea decizia judecătorilor slătineni la Curtea de Apel Craiova. Nemulţumit de decizia instanţei s-a arătat şi fostul şef al IPJ Olt, comisarul-şef Ion Voicu, care a declarat la rândul său apel.

Poliţista Melania Celestina Renghea are două condamnări la acest moment, ambele ”cu executare”. Prima condamnaredatează din luna mai 2014 , când aceasta a fost condamnată pentru tentativă de omor la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare de Tribunalul Olt într-un proces contra fostului ei superior direct, comisarul-şef Gheorghe Barbu (destituit ulterior, n.r.). Pentru că, ulterior, toate părţile implicate au făcut contestaţie, Curtea de Apel Craiova a decis, în septembrie 2014, rejudecarea pe fond a cazului la instanţa initial, acesta fiind acum iarăşi la Tribunalul Olt.

Cea de-a doua condamnare este una recentă: pe 3 iunie a.c., Melania Renghea a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru denunţ calomnios, verdict pronunţat de Judecătoria Slatina într-un alt proces intentat de fostul şef al Poliţiei Olt, Ion Voicu, după ce acesta a fost nominalizat de Melania Renghea că ar fi profitat sexual de ea alături de alte nume cunoscute din Poliţia şi justiţia autohtonă. De asemenea, judecătorii slătineni au mai decis ca poliţista să îi plătească fostului comandant al Poliţiei Olt şi daune morale în valoare de 50.000 de lei. Nefiind definitivă, decizia a fost atacată cu recurs atât de poliţistă, dar şi de către Ion Voicu.

Reamintim că, în seara de 26 decembrie 2012, ea l-a înjunghiat pe superiorul ei direct de la acel moment, Gheorghe Barbu (şeful Poliţiei Bobiceşti, n.r.), în faţa casei acestuia din comuna Bobiceşti. După incident, amândoi au ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu diverse răni: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Ulterior, ea a fost acuzată de tentativă de omor şi găsită vinovată, după cum am arătat mai sus.

Înainte cu două zile de incidentul pentru care a ajuns în faţa instanţei, poliţista Melania Renghea a depus la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova o plângere la adresa lui Gheorghe Barbu în care îl acuza pe acesta de viol şi şantaj. Poliţista susţinea că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ, aici fine menţionat inclusiv numele şefului Poliţiei Olt, Ion Voicu. Acuzaţiile ei în acest sens au fost infirmate ulterior de procurori, dar acuzaţiile ei au provocat un veritabil “tsunami” ce a zguduit din temelii imaginea IPJ Olt şi chiar a întregului Minister de Interne. Astfel, la doar o lună de la acuzaţiile aduse şi în public de poliţistă, întreaga echipă de la conducerea IPJ Olt a fost schimbată, iar Gheorghe Barbu a fost retrogradat.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

Poliţista Melania Renghea, condamnată cu suspendare în procesul împotriva fostului şef al Poliţiei Olt

VIDEO  Telenovela poliţistei Melania Renghea continuă: procesul de la Slatina, reluat cu o amânare

VIDEO  Poliţista Melania Renghea rămâne cu acuzaţia de tentativă de omor

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat